Conform poveștii, Stațiunea Balneara Techirghiol și celebrul său lac, Lacul Techirghiol, sunt strâns legate de un turc și o experiență miraculoasă. Legenda spune că un turc pe nume Techir, olog și orb, călătorea pe un măgar. Într-o zi, călătoria sa l-a adus pe malul lacului care astăzi îi poartă numele. Aici, o întâmplare incredibilă a avut loc. Măgarul său, într-un moment de neatenție, a alunecat și s-a afundat în nămolul dens al lacului. Techir a încercat să-l scoată la mal și, în cele din urmă, a izbutit să-l salveze de la înec. Cu toate acestea, experiența nu s-a terminat aici.
Se spunea că în tinerețea sa, Techir era un mare luptător, unul care nu pierdea nicio luptă pe la târgurile din Varna și Balcic, până la Medgidia și Babadag, dar și un nelegiuit. Cu multă trudă, luptă și zgârcenie, și-a realizat visul de a deveni ciorbăgar, conducătorul unui sat (o funcție probabil obținută prin mită), la Merdevenlipunar, Scarisoara de azi.
Aici s-a stabilit Techir, căsătorindu-se. Și-a cumpărat două căsuțe, iar pe alte două le-a furat, una din Caraomer (Negru Voda azi) și alta din Mangeapunar (Costinești).
Timpul a trecut, fiii săi au crescut, au căzut în războiul cu necredincioșii în pădurile Ienichi Orman Deli, iar femeile lui au murit una după alta, lăsându-l pe Techir singur. Auzind că sultanul Mohamed a oferit o recompensă mare pentru găsirea steagului lui Omer Pașa, pierdut în luptele în care și-au pierdut viața și fiii săi, Techir pleacă în căutarea acestuia.
A cheltuit toată averea căutând în Dobrogea, unde și-a pierdut și sănătatea, ajungând în cele din urmă să locuiască într-o căsuță mizerabilă, pe malul ghiolului Tuzla. Avea doar un suflet alături de el, în grajdul în care batea vântul rece al Dobrogei, un magar bătrân și năzdrăvan numit Belghir.
Cu trecerea anilor, bătrânețea l-a făcut pe Techir mai uman, iar el îl mângâia pe Belghir de fiecare dată când îi dădea o mână de fân, vorbindu-i despre necazurile sale și durerile de picioare care nu-i dădeau pace.
Într-o zi, în timp ce încercau să facă față iernii dure, Techir își amintește de un vechi cunoscut, hogea la Muratan (Biruința astăzi), care știa diferite leacuri pentru bolnavi.
Așadar, Techir își înhamă magarul Belghir la căruța cu două roți și pornește în căutarea vindecării.
Când l-a întâlnit, hogea Geambec l-a salutat cu “– Bine-ai venit, umbra trecutului negru.” Cunoscându-l prea bine pe Techir și auzind că acesta a venit să afle de la Allah un ajutor pentru păcatele sale, hogea a deschis Coranul și i-a spus:
“În Coran scrie că bătrânii și cei slabi se pot vindeca cu iubirea copiilor, grija soțiilor sau cu adevărata prietenie a celor de aproape.”
Techir, descurajat, l-a rugat să citească din nou, deoarece nu mai avea pe nimeni, nici soții, nici copii și nici prieteni.
Hogea Geambec i-a răspuns:
“Mai scrie că pentru a-ți ușura suferința, trebuie să te lași în voia, în drumul și în dragostea acelei ființe pe care o ai mai aproape.”
Techir i-a mulțumit pentru sfaturile sale și a adăugat mâhnit:
“Nefericirea și bătrânul Belghir sunt singurii mei tovarăși. Trecutul meu a fost un vis urât, iar durerile mele sunt pedepse grele.”
Astfel, Techir s-a întors acasă lăsându-l pe Belghir în voia lui, adormind în căruța lui cu două roți. În timp ce visa la malurile răcoroase ale Bosforului, s-a trezit în apa ghiolului, în care Belghir l-a tras pentru a se răcori. S-a trezit în apa cu căruța și totul, dar pare că lui Belghir îi plăcea de minune.
Ieșind din apă, dar răcorit și părând să meargă mai ușor decât înainte, Techir s-a dezbrăcat și s-a întins la soare pentru a se usca, adormind apoi. S-a trezit mai târziu cu pielea roșie și arsă de soare. Fără să știe ce să facă, s-a uns cu namolul negru și răcoritor de la malul lacului, simțind imediat efectele benefice. După aceea, s-a spălat, s-a îmbrăcat, l-a înhamat pe Belghir și a pornit spre casă.
A doua zi, a văzut iarăși magarul în apă și și-a zis:
“Dacă bătrânul meu prieten a intrat și azi în apă cu fața spre mine, înseamnă că mă așteaptă. Trebuie să fac ca el. De mulți ani nu m-am simțit atât de bine ca ieri. De multe luni nu m-am odihnit așa liniștit ca azi-noapte.”
Așa că au repetat acest ritual o vară întreagă și deoarece le mergea din ce în ce mai bine, au continuat și în anii următori, până când s-au vindecat amândoi.
Ciobanii care treceau prin zonă și îl cunoșteau pe bătrânul Techir, uimiți de schimbarea sa și auzind cum s-a vindecat, au dus vestea mai departe. Astfel, au venit și alți bolnavi în căutare de vindecare, urmând sfaturile sale, petrecând timpul la soare și folosind namolul, și locul a fost numit Techirghiol, adică ghiolul lui Techir.
Urmărește-ne pe 
