Prima pagină » Actualitati » Politică » Analiză Politică » Pamflet:* BĂTAIA DE JOC NUMITĂ C.F.R.

Pamflet:* BĂTAIA DE JOC NUMITĂ C.F.R.

0 comentariu

Colegii mei de compartiment au feţe obosite, pătrunse de analfabetism. Par cuprinşi de griji şi se gândesc doar cum să facă pentru a păcăli munca, aşa cum au procedat de-o viaţă. Pun întrebări tâmpite, doar din dorinţa dialogului inutil. Ai impresia că deţin câte o bancă de date, dar în fond aceasta este devalizată de mult. Subiectul preferat este Băse, un şmecheraş de pavaj. Sau cum i-ar fi tras-o teleormăneanul Ficusului Iohannis.

Femeile boccii, cu şepci îndesate pe frunţi, îşi ţin geoarsele de poşete în poală şi se sprijină pe geamantane de parcă le-ar fura cineva agoniseala şi cele câteva boarfe plimbate la oraş. Moşnegii îşi ţin palmele împreunate şi le răspund monosilabic, doar-doar stafiditele le vor aprecia inteligenţa şi – de ce nu? – superioritatea. În fond, două catastrofe.

Miroase a sărăcie, iar trenul care se mişcă în ritm de maşină stricată trece prin faţa unor câmpuri, majoritatea pârloagă, pe care musteşte apa dată de Dumnezeu prin ploile căzute. Controlorii te privesc chiorâş, fiind o categorie profesională bântuită de lene. Vin şi pleacă cu plictiseala la ei şi cu oboseală în fiecare gest. Canapelele sunt ponosite, cu pete de imitaţie de piele asortată doar cu perdelele jegoase. De la wc-urile vagoanelor s-au furat chiar de la plecare săpunurile, apa nu curge, iar hârtia igienică, ca de obicei, e sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire.

Cretineii vorbesc continuu la mobile sau se sărută cu patos, între două pauze de făcut balonaşe din gumă, pe care le sparg zgomotos. Futiceală sau felicitroace. În câte o haltă zăreşti un impiegat înfrigurat, care nici el nu ştie de ce mai este plătit. Abundă bidoanele pline de licoarea furată de la gura rudelor de la ţară. Ţâncii se uită disperaţi după un loc de joacă, ţipă, chiuie, aleargă, îşi dau sufletul inutil.

Miroase a transpiraţie abundentă, a ţuică proastă şi a picioare nespălate. Miroase ca la maratonul boschetarilor. Mulţi pensionari, cu înaintaşii la vedere, bătrâni îmbătrâniţi în rele, dezleagă rebus şi integrame, aşa cum făceau şi pe vremuri la birou. Din când în când, mirosul unei băşini puturoase pune stăpânire pe aerul şi aşa zdrenţuit. Se consultă ceasurile ritmic, totul într-o gestică a teatrului de umbre hidoasă. Pe gardurile curţilor pe lângă care trecem stăpânesc graffiti şi propoziţiile porcoase.

Suntem o ţară care trăim sub imperiul frivolului generalizat de televiziunile tabloidizate. La noi ori eşti idiot de-a binelea, ori eşti rupt de realitate. Între două sughiţuri scăpate fără voie, un hohot puternic rupe liniştea în câte un compartiment. Tineretul rumegă continuu, cu o fervoare cretinoidă. Se plescăie, se linge, se scuipă, se suge, se muşcă, toate căcaturile venite de afară ambalate strigător. Călătorii îşi întind anevoie membrele superioare sau inferioare, îşi trag pantalonii, îşi aşează chiloţii sau sutienele, scot oglinzile pentru a se ruja strident. Îşi trag alaindeloanele cumpărate pe vremea comuniştilor, se salută cu toată lumea de parcă s-ar cunoaşte de un secol, se înghesuie pe culoare, se îmbrâncesc, se înjură în tăcere sau sonor.

Cum trebuie să cobor, de luni bune îmi pregătesc o flegmă grasă pentru obrazul celor care fac taximetrie. Nu numai în Galaţi, ci pretutindeni. Taximetriştii îmi par de mult timp cea mai jegoasă clasă profesională născută de hărmălaia din decembrie ‘89. Ajungem. Mă îndrept spre staţia plină de maşini, cu portbagajele ridicate de care se sprijină doar şoferi din ţigănie. Încerc să mă duc acasă, dar după ce mă studiază balaoacheşii că nu sunt vreun fraier, sunt întâmpinat mereu cu: ‘’Şefuuu, am client, du-te la altul…’’

Le-am luat toţi morţii în diferite organe. Ţărişoara a fost transformată într-o mahala a Europei. Ne-am făcut mici sub propria dorinţă de a deveni mari. E târziu şi parcă trăim în junglă. Nu se mai ştie ce-i şoapta. E târziu şi nu ne e dor de nimic, tocmai pentru că ni se face dor de prea mult. Călătoria s-a terminat. 

*se dedică domnului ministru SOrin Grindeanu

Citeşte şi

Newsletter

Subscribe our newsletter for latest news around the world. Let's stay updated!

@2024 STIRI DE DODROGEA – Ziar Independent || E-mail: [email protected][email protected]

Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale. Puteți accepta sau gestiona preferințele dvs. făcând clic mai jos. Aceste alegeri nu vă vor afecta navigarea. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Prin click “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tehnologiilor de tip Cookie, VEZI SETARILE INDIVIDUALE” puteti schimba preferintele in mod individual. ACCEPT TOATE VEZI SETARILE INDIVIDUALE

Politica de confidențialitate și cookie-uri
-
00:00
00:00
Update Required Flash plugin
-
00:00
00:00