Prima pagină » Actualitati » Politică » Analiză Politică » AMESTECUL SERVICIULUI ROMÂN DE INFORMAȚII ÎN DOMENIU

AMESTECUL SERVICIULUI ROMÂN DE INFORMAȚII ÎN DOMENIU

0 comentariu

În ultimii ani s-a scris cu vârf și îndesat despre implicarea vârtoasă a SRI, sub conducerea tandemului George Maior-Florian Coldea, în justiție, care a fost transformată în „câmp tactic” după încheierea protocolului secret cu Parchetul General și Înalta Curte în august 2009. Principalul serviciu secret din România s-a implicat însă la fel de vârtos și în politică, îndeosebi după câștigarea celui de-al doilea mandat prezidențial de către Traian Băsescu în decembrie 2009, la care și-au adus contribuția și șefii SRI. O dovadă clară a implicării partizane a acestora este multcomentata întâlnire din sufrageria generalului Gabriel Oprea în seara turului doi al alegerilor prezidențiale din 2009, la care capetele de afiș au fost directorul SRI, George Maior, primul său adjunct, generalul Florian Coldea, și procurorul general al României, Laura Codruta Kovesi. După ce s-au văzut cu sacii în căruță, rămânând în funcții după realegerea președintelui Băsescu, șefii SRI au pus la cale două mari operațiuni politice: acapararea principalului de opoziție (PSD) și crearea unui partid balama (UNPR) pentru a asigura majoritatea parlamentară necesară guvernării PDL. Acapararea PSD a fost realizată prin Victor Ponta, care a candidat și a fost ales președinte al acestui partid la congresul desfășurat în februarie 2010, când l-a învins la mustață pe liderul în funcție Mircea Geoană, contracandidatul perdant al lui Băsescu la alegerile prezidențiale din decembrie 2009. Ponta era în relații foarte apropiate cu directorul SRI, George Maior, cu care a fost coleg în Guvernul Năstase și, mai mult, acesta i-a fost naș la căsătoria cu Daciana Sârbu. Maior și amicul comun Sebastian Ghiță l-au convins să-l sprijine pe Ponta să preia conducerea PSD și pe generalul Coldea, care era mai apropiat de președintele Băsescu, rezultând că a existat un agreement și de la Palatul Cotroceni. Principalii contracandidați anunțați ai lui Mircea Geoană, Adrian Năstase și Miron Mitrea, au fost constrânși să se retragă cu câteva zile înainte de congres, iar, după retragerea acestora, și-a anunțat candidatura Victor Ponta. O implicare puternică în favoarea lui Ponta au avut atunci foștii miniștri social-democrați Ioan Rus și Ilie Sârbu, sponsorul respectiv socrul alesului, care-i făceau temele lui Băsescu în perioada respectivă.

La scurt timp după congresul PSD din februarie 2010, șefii SRI au nășit Uniunea Națională pentru Progresul României (UNPR), în care au fost racolați, în primă fază, parlamentari din PSD controlați de SRI, gen Șerban Mihăilescu, zis Miki Șpagă. Președinte al UNPR a fost uns generalul Gabriel Oprea, care fusese reevaluat de președintele Traian Băsescu și fusese numit în decembrie 2009, după realegerea sa, ministru al Apărării Naționale în guvernul condus de premierul Emil Boc. Oprea era în relații apropiate cu generalul Florian Coldea, fiindu-i îndrumător la lucrarea de doctorat din 2008. Interesant este că generalul Coldea a obținut doctoratul cu magna cum laudae în 2010, anul nașterii UNPR și al relansării politice a generalului Oprea. Puțini știu că dacă Ponta nu reușea să preia conducerea PSD la congres, el urma să fie președintele noii formațiuni pritocite de SRI. UNPR a asigurat partidului lui Băsescu majoritatea necesară guvernării până la căderea guvernului condus de premierul Mihai Răzvan Ungureanu la finele lunii aprilie 2012.

Conform unor ofițeri SRI în rezervă, fostul director George Maior a fost implicat în răsturnarea Guvernului Ungureanu, prin trecerea moțiunii de cenzură inițiate de USL, fiind supărat că președintele Băsescu nu l-a desemnat pe el premier în locul lui Boc în februarie 2012, ci pe omologul său de la SIE. Pentru operațiuni punitive, Maior și Coldea aveau la dispoziție malaxorul sau binomul SRI-DNA. De-a lungul anilor, șefii SRI au impus mai mulți miniștri în guvernele PSD conduse de Victor Ponta și de marionetele lui Liviu Dragnea, precum Remus Pricopie la Educație, Mihnea Costoiu la Cercetare Științifică, Mihai Tudose la Economie și Marius Nica la Ministerul Fondurilor Europene. Au crezut că ei conduc România.

Având în vedere faptul că S.R.I., prin conducerea instituției, a avut grijă să colaboreze copios cu serviciile secrete ale S.U.A., îmi exprim rezervele asupra unui control serios al activității serviciului intern. Le sugerez naționaliștilor români din S.R.I. să utilizeze informațiile obținute în munca informativă și în folosul societății românești. Știu ei mai bine care sunt căile prin care să facă acest lucru. România are nevoie de secretele ținute la sertar doar de niște ȘMECHERI, în interesul lor, pe seama muncii laborioase a unui întreg aparat informativ. Angajații S.R.I. ar trebui să-și facă un proces de conștiință și să realizeze că românii, așa cum sunt ei, le plătesc salariile și pensiile. Chiar și împrumuturile din surse externe se fac tot pe spinarea bietului român. Iar în România există PREA MULȚI BIEȚI ROMÂNI.

Citeşte şi

Newsletter

Subscribe our newsletter for latest news around the world. Let's stay updated!

@2024 STIRI DE DODROGEA – Ziar Independent || E-mail: [email protected][email protected]

Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale. Puteți accepta sau gestiona preferințele dvs. făcând clic mai jos. Aceste alegeri nu vă vor afecta navigarea. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Prin click “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tehnologiilor de tip Cookie, VEZI SETARILE INDIVIDUALE” puteti schimba preferintele in mod individual. ACCEPT TOATE VEZI SETARILE INDIVIDUALE

Politica de confidențialitate și cookie-uri
-
00:00
00:00
Update Required Flash plugin
-
00:00
00:00