Salutam neobositul război cu bogatasii. Proletari din lumea intreaga, uniti-va pentru lupta sfântă a celor dezmoșteniți, uniti-va pentru „pacea colibelor și războiul în contra curților domnești”. Tarani si muncitori, luati puterea in mainile voastre puternice, fiti singuri stapini!„(Foaia Țăranului, Kremlin, 14 aprilie 1918) Cu toate acestea, „bolșevicii” Guiu și Henegariu își petrec concediul din vara lui 1918 în România, unde nu numai ca sunt foarte bine primiți de către autoritățile române (poate chiar de regele Ferdinand!), dar primesc și niște sume substanțiale pentru a se reintoarce în Rusia la Kremlin ca „sa pazeasca” în continuare tezaurul. Mai mult chiar, „bolseviku convins” Guiu, cel care tuna și fulgera contra burghezo-mosierimii românești și împotriva regelui Ferdinand, revine în Rusia cu un pașaport pe alt nume: Iuliu Grigorescu, fapt care demonstrează el era spion roman. Mai tarziu, atat Guiu cat si Pescariu si alti romani de la Kremlin vor fi avansări în grad de autoritățile române. Asta înseamnă ca fusesera agenți ai serviciilor secrete românești și avansarea ca ofițeri, în ciuda faptului ca unele rapoarte ale Sigurantei îi infierau ca fiind „unii dintre cei mai inraiti bolșevici”. Dupa anul 1921 insa, atat Guiu cât și Pescariu și ceilalți vor dispare subit de pe scena publica, iar cariera lor de „revoluționari” se încheie brusc. Tot așa de brusc dispare de pe scena istoriei și garda românească a tezaurului precum și toți românii de la Kremlin. Sustragerea tezaurului românesc depus la Kremlin a constituit probabil cel mai mare furt de aur din istoria lumii și cea mai mare operațiune de manipulare a unui popor. Întreaga națiune română este convinsă și astăzi, dupa 90 de ani, că „rușii au furat tezaurul României”. S-ar putea ca foarte curand poporul român sa sufere un șoc și să afle ca lucrurile stau exact invers: romanii au furat de la ruși nu numai propriul lor tezaur dus la Moscova în 1916. Românii au mai furat rușilor in 1916-1918 cantitatea de 274 tone de aur și in 1956 alte 24 tone de aur. Amanunte mai jos, in continuarea articolului. Nu cei blânzi stapanesc pamantul ci cei rai, vicleni si mincinosi. „Tezaurul României este tezaurul care a fost trimis in Rusia in timpul primului război mondial și care nu a mai fost returnat niciodata de rusi”. Aceasta fraza absolut imbecile este rostita pe un ton ritos in toate școlile din România și induce în mințile scolarilor si studentilor romani două informații mincinoase. Prima ar fi aceea ca Romania este o tara care nu are la ora actuala tezaur (desi are). A doua minciuna ar fi aceea ca rusii nu ne-au mai returnat nimic din tezaurul dus la ei în 1916 și 1917, deși ne-au returnat zeci de vagoane din respectivul tezaur și conform documentelor statul român a recunoscut în trei randuri ca i-a fost returnat întregul tezaur și nu mai are nici o pretenție in acest caz din partea Rusiei. Poporul roman nu prea a avut noroc cu tezaurele lui. Incepand cu regele Decebal și tezaurul dac (luat de legiunile lui Traian că prada de razboi) și terminand cu actualul tezaur al României luat de occidentali ca sa aiba ei „grija” de el, de aurul românesc s-a cam ales praful. Au avut parte de el altii. Talharii nu sunt alții decât conducătorii poporului român și diriguitorii politicii românești! Totusi, jeluirile sfâșietoare ale politicienilor români cum că România a rămas saraca de pe urma „jafului rusesc”
Adevărul este ca romanii au făcut foame grea și au rămas saraca. “davai ceas, davai palton”. Despre tezaur în realitate că l-au vandut rușii mai departe, pe vreme de seceta si foamete
România avea în iulie 1944 unul dintre cele mai mari tezaure aurifere. Ea dispunea de 244 tone de aur și de peste 2 tone de pietre prețioase și platina. Mareșalul Ion Antonescu a dat ordin ca tot acest aur sa fie pus la adapost în niște ascunzatori secrete pentru a nu cădea (ati ghicit!) pe mâna rușilor care se apropiasera de Iași. Marele Stat major al Armatei române și serviciile secrete au luat hotararea sa duca aurul acesta în grotele de la Tismana, care erau obiectiv secret. Aurul nu a căzut doar pe mâinile rușilor ci și pe mâinile oligarhilor românia, care au jefuit tezaurul de vreo 33 de tone. Cu ocazia transportului de la București în grotele de la Tismana, Dolj, a acestui tezaur, operațiune care a avut loc în cel mai mare secret sub supravegherea Armatei române și a Serviciilor Secrete Românești, o cantitate de peste 33 tone de aur, platina și pietre prețioase a fost furată de către oligarhia din România in frunte cu regele României și dusă în băncile din străinătate in septembrie 1944. Voi da amănunte ceva mai departe despre acest jaf, in cadrul acestui articol. Regele Carol al II-lea supranumit de legionari Sceleratul a furat și el pe rupte din tezaurul României, dar a fost mai abil si nu a lasat urme. Securitatea lui Dej și a lui Ceaușescu și căpeteniile nomenclaturii comuniste au furat in perioada 1947-1989 peste 160 (o sută șaizeci de tone de aur) și le-au transferat in băncile și ascunzatorile din străinătate. Regimul de după 1989 a furat și fura in continuare pe rupte din aurul țării. Este in tradiția conducătorilor români (pe care poporul nu are cum să-i controleze) de a fura periodic cantități imense de aur din tezaurul țării, de a jefui acest tezaur și de a spune apoi că „rușii au furat aurul țării”. Așa s-a procedat se pare și cu tezaurul dus la Moscova in 1917. Fraza cum ca rușii ne-au furat tezaurul in 1917 și nu ne-au mai restituit nimic din acesta niciodată este rostita pe un ton grav de la catedra de către profesorii români în fata copiilor din școli la orele de istorie de la nivel de clasa I primara pana la nivel de facultate si doctorat. Mai mult, respectivul enunț este prezent sub aceeași formă în multe enciclopedii, inclusiv in cea mai cunoscuta enciclopedie, Enciclopedia Wikipedia, accesibilă și pe internet. Rezultatul unei astfel de indoctrinari stupide este acela ca in 2003 si 2005, in afara profesorului Ion Scurtu, istoric in varsta, România nu a fost capabilă sa trimită la Moscova specialisti de marca si histologie competenti care sa trateze cu autoritățile ruse din punct de vedere științific problema tezaurului românesc. Cat despre tezaur, Romania (cel putin oficial) dispune la ora actuala totusi de un tezaur aurifer, dar care nu se afla la ruși ci se afla în băncile occidentalilor. Care nici ăștia nu ni-l dau inapoi si-l tin acolo, fără ca sa se alarmeze cineva. Dl Mugur Isarescu zice că ni se plătește pentru el o dobanda de nu știu cat la sută. În ce scop se afla aurul românesc acolo și nu în țara, și de ce trebuie sa ne plătească occidentalii niște dobânzi pentru aurul nostru este greu de spus. Dar sa nu ne indepartam cu vorba. Tezaurul dus la ruși in 1917 nu era proprietatea poporului român ci era proprietate private. Dl Eugen Anca este fostul reprezentant al firmei germane Capital Consulting LTD din Stuttgart in anii 2003 si 2004. Aceasta firma a fost angajată de Rusia se reprezinte Institutul Rus de Relații Economice Externe (VNIIVS) in relațiile lui cu Europa. Institutul Rus de Relații Economice Externe este, la randul sau, agenție guvernamentala a Ministerului Dezvoltării Economice și Comerțului din Federația Rusă. Capital Consulting LTD a incercat in anii 2005-2006 sa aducă in România ce a mai rămas nereturnat din tezaurul romanesc dus in Rusia in 1916 și 1917 si sa lamureasca pentru totdeauna problema tezaurului românesc, însă încercarea sa s-a lovit de refuzul autorităților române, care au respins demersurile Rusiei. Dl Eugen Anca a făcut în legătură cu acest subiect niște declarații absolut senzaționale pe care le voi reda mai departe. Din declarațiile dlui Anca reiese nu numai că președintele BĂSESCU și autoritățile române actuale (care pot fi acuzati de subminarea economiei nationale, din cate spune dl Anca) se opun lamuririi problemei tezaurului, dar iese la lumina si adevarul privitor la acest tezaur, adevăr care este ascuns cu grijă poporului român de mai bine de 90 de ani, anume ca vestitul „tezaur românesc” era de fapt proprietatea particulara a Casei Regale și a oligarhilor romani si (partial) proprietate a Comunității Evreiești din România acelor vremi. Comunitatea Evreiască depusese aurul la Marmorosch Bank, una dintre cele mai puternice bănci românești din acea vreme, precum și la alte bănci din România, iar de acolo fusese luat de către BNR pe baza de proces-verbal. Sa luam însă lucrurile metodic. In aprilie 2005, după îndelungi tratative, incepute in 1994, Moscova a invitat guvernul României și pe reprezentanții BNR, prin Institutul Rus de Relații Economice Externe (care-l avea ca reprezentant pe Eugen Anca), să formeze o delegație care sa discute, printre altele, si tema„proprietarilor Casei regale din România în Federatia Rusa componenta metale prețioase”. Dintr-o data, guvernul român a început sa ignore complet ofertele Moscovei, refuzand sa raspunda la solicitarea acesteia sub pretextul că tezaurul trebuia sa fie discutat ca problema oficială de stat și nu ca problema particulara. Motivele reale însă pentru care Basescu și autoritățile romane au ales sa procedeze in acest fel sunt numeroase si dureroase, dar cateva dintre ele primeaza. Primul ar fi acela ca in problema tezaurului a intervenit ceva extrem de neprevazut si extrem de riscant pentru București.
Mai mult ca sigur spionajul românesc (si poate chiar cel american) au avertizat Guvernul de la București ca rușii dețineau documente inedite extrem de nefavorabile României in problema tezaurului, iar acceptarea acestuia de catre Romania implica riscuri extrem de mari pentru noi. In al doilea rand, odată rezolvată problema tezaurului, clasa politică românească și presa centrala ar ramane fara unul dintre cele mai eficace instrumente de manipulare a opiniei publice românești împotriva Rusiei in timp ce imaginea Rusiei ar cunoaste o îmbunătățire substanțială in ochii tuturor românilor, lucru care nu convine nici Bucurestiului și nici uneia dintre țările NATO. Al treilea motiv ar fi acela ca in Romania operațiunea de falsificare a istoriei până la cele mai înalte niveluri (inclusiv facultate și doctorat) a dus la dispariția specialistilor veritabili și a istoricilor care sa poată discuta cu mintea limpede si pe baze științifice chestiunea tezaurului românesc. Al patrulea motiv ar fi acela ca rușii aveau dreptate: tezaurul trimis la ei in 1917 nu era proprietatea statului român ci reprezenta averile familiei Hohenzollern și ale camarilei regale de la București strâns unită in jurul Coroanei regale, plus economiile Comunității Evreiești. Odata returnat, tezaurul va intra imediat, in mare parte, in posesia actualei Case regale si in buzunarele adanci ale Hohenzollernilor, o mica parte urmand a fi restituit Comunității Evreiești căreia îi aparține de drept. Nici un roman nu va primi nici macar un atom din acel aur, iar statul roman nu se va alege cu nimic de pe urma lui.
Va urma
Urmărește-ne pe 
