Prima pagină » Actualitati » #Dobrogea » Cu sinceritate despre PACT

Cu sinceritate despre PACT

0 comentariu

Unii dintre cititorii noștri  au auzit, alți habar n-au că la Galați, mărșăluiește de ceva vreme o formațiune politică numită PACT. Condusă de un băiat cu moacă din desenele animate, Alexandru Gregor Teodorescu, îndrăgostit până peste cap de propria imagine, suferind de un narcisism genetic.

Doi ani a fost consilier local, vocal până la obrăznicie, deși jocul său de glezne era repede potolit de litera prevederilor legale. Îl secunda, profesorul Doru Căstăian, acela gras și sigur pe tot ce spune, dar a cărui insolență, arătată chipurile în relația cu cei tineri, i-a adus disprețul majorității gălățenilor. El a fost patru ani consilier local. Neobișnuit cu lumea politică nici la această oră, preferând s-o facă pe cronicarul de carte, domeniu în care are și ceva mai multe aptitudini, are tupeul să se alinieze la startul pentru fotoliul de primar.

Mizează pe faptul că opoziția este mai mult decât slabă și ar vrea să-i fie pastor. Nici n-ar fi mare greutate, asta doar dacă gălățenii se vor lăsa pe 9 iunie păcăliți. N-aș fi adus în discuție ce se întâmplă prin ograda lor dacă nu mă trezeam cu un ziar colorat tipărit pe hârtie de maculator băgat cu forța în cutia mea poștală. Recunosc că mi-a fost și aproape imposibil să-i citesc conținutul, literele fiind mai umlt decât buchisite, poate și pentru că PACT nu are încă pușculița plină, dar visează mai ales când doarme la ea. La Consiliul Local prezintă o listă de nume mai mult decât interesantă, cu inginerul software și scriitor în timpul liber Andrei Velea, alt tip insolent ca și Doru, stomatologii Alexandru Mircea Nicolau, Nhela Alexandra Zlota și Andreea Croitoru, avocații Laurențiu Bogdan Buceag și Emilian Ene Susanu, actorul Mihai Vlăduț Ajder, artistul plastic Tudor Șerban, antreprenorul și artistul plastic Alexandra Stan, plus alte no-name-uri care n-au excelat cu nimic până în prezent în activitatea profesională sau în comunitate. Plă der surprize este și lista PACT de la județ, unde-l propun la funcția de președinte pe project manager Ionel Boboc, secondat de dirijorul Mircea Holiartoc, actrița Isabela Oancea. Sau avocatul Mihai Bogdan.

Majoritatea sunt tineri și pornirea lor către politică o văd alimentată de a învăța tainele unui domeniu mai mult decât încâlcit și la care nu oricine se pricepe. 

Dacă știam că sunt așa rupți în cur, dacă ni s-ar fi adresat, îi ajutam noi cu editarea unui ziar pe care măcar gălățenii să-l poată citit și descifra ce și cum e cu stimabilii. Avantajul meu este că sub cutia poștală am pubela de gunoi, dar nu oricine are un asemenea noroc.

Citeşte şi

Newsletter

Subscribe our newsletter for latest news around the world. Let's stay updated!

@2024 STIRI DE DODROGEA – Ziar Independent || E-mail: [email protected][email protected]

Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale. Puteți accepta sau gestiona preferințele dvs. făcând clic mai jos. Aceste alegeri nu vă vor afecta navigarea. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Prin click “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tehnologiilor de tip Cookie, VEZI SETARILE INDIVIDUALE” puteti schimba preferintele in mod individual. ACCEPT TOATE VEZI SETARILE INDIVIDUALE

Politica de confidențialitate și cookie-uri
-
00:00
00:00
Update Required Flash plugin
-
00:00
00:00