Deseori ploile de vară-toamnă, iscate din senin, repezi… provoacă mari distrugeri. Nu tot așa a fost în anul 1971!
O aversă căzută la început de septembrie s-a dovedit a fi o binecuvântare spirituală pentru poporul român. Torentul a săpat un șanț adânc într-o uliță a satului Niculițel din jud. Tulcea, dând la iveală o misterioasă cupolă din piatră.
După stupoarea inițială și tentativele de a pune mâna pe o eventuală comoară dezgolită de apele ploii, localnicii au anunțat miliția. Curând au sosit la fața locului istorici și arheologi care, în termeni generici și voalați, pentru a nu irita prea mult regimul comunist, au dat verdictul: s-a descoperit cripta martirilor Zotikos, Attalos, Kamasis și Philippos.
În anii 303 și 304, împăratul roman Diocleţian a promulgat patru legi imperiale care aveau ca scop anihilarea religiei creştine. Scurtă ca durată, persecuţia a fost deosebit de intensă, făcând numeroase victime în întreg imperiul. În teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră (Scythia Minor) s-au înregistrat mai mulţi martiri.
Probabil în timpul acestei persecuții și-au mărturisit credința, în mod eroic, martirii de la Isaccea (Noviodunum), depuși ulterior în cripta de la Niculițel.
Unii cercetători opinează că acești mucenici și-ar fi plătit tributul de sânge în anii ultimei mari persecuții antice, cea a împăratului Liciniu (între 319 și 324), după edictul constantinian de toleranță a religiei creștine (313). Numele glorioșilor martiri de la Noviodunum sunt pomenite în Martirologiul ieronimian și în Martirologiul siriac la 4 iunie, dar nu se cunoștea locul în care trupurile lor își așteptau învierea.
Cripta martirică de la Niculițel a fost construită din cărămidă și are dimensiunile de 3,70 x 3,50 x 2,30 m, fiind împărțită în două mici încăperi supraetajate. În partea de jos s-au găsit aproape o sută de bucăți de oase, care aparțin altor doi martiri, ale căror nume rămân necunoscute.
Pe o lespede de calcar este scrisă această inscripție: „Aici și acolo (se află) sângele (vlaga) martirilor.” În partea de sus, puse într-o raclă din lemn, se aflau moaștele a patru bărbați care fuseseră decapitați. Pe peretele din stânga intrării se află săpată în mortar următoarea inscripție în limba greacă: „Martirii lui Cristos”, iar pe peretele din dreapta: „Martirii Zotikos, Attalos, Kamasis, Philippos”, având deasupra crucea monogramată.
În Antichitatea creștină, deasupra criptei martirice de la Niculițel s-a construit o bazilică din piatră și cărămidă destul de mare, care a servit, probabil, ca lăcaș de cult între secolele IV-VII.
În anul 602, din cauza invaziei slavilor și a bulgarilor, care au traversat Dobrogea spre sudul Dunării, majoritatea bazilicilor și a centrelor creștine din Dacia Pontică au fost devastate.
Moaștele celor patru sfinți martiri de la Niculițel au fost depuse în biserica Mănăstirii Cocoș, jud. Tulcea, pentru a fi venerate de credincioși.
În fiecare an, în noaptea dintre 3 și 4 iunie, relicvele sfinte sunt aduse în cripta de la Niculițel, locul unde au sălășluit vreme de 1.600 de ani, devenit loc de pelerinaj pentru creștini și memorial al milostivirii Domnului față de toți cei care-L iubesc pe Cristos.
La 4 iunie, în bisericile Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București, martirii de la Niculițel sunt sărbătoriți liturgic cu „comemorare obligatorie”.
Urmărește-ne pe 
