Prima pagină » Actualitati » Business și Economie » Ciudățeniile E-facturii

Ciudățeniile E-facturii

0 comentariu

Din 1 ianuarie toate firmele vor trimite și primi facturi prin e-factura, iar sistemul este super simplu și intuitiv. Așa cel puțin ne-a asigurat Guvernul.

Ai nevoie doar de un certificat digital, care în general funcționează doar pe Windows, deci dacă ai Mac success să găsești o firmă ce oferă suport de MacOS (spoiler: CertSIGN), la care folosind numărul de certificat ce îți vine prin poștă să generezi codul PIN și PUK ce poate fi vizualizat doar o dată, deci e bine să printezi poza respectivă și să o ai la îndemână.

Pentru că nimic nu e mai digital decât să ai parola printată pe o foaie ca să poți semna digital. Apoi ai nevoie de un cont în SPV unde durează cam 3 ore până te prinzi cum să semnezi un PDF și să demonstrezi că poți semna digital, ca apoi să mai semnezi un statut în care să demonstrezi că tu ești tu. Dar aveți grijă pentru că documentele astea merg urcate doar dacă sunt zip și sunt șanse foarte mari să primești eroare sau că documentul de confirmare nu este semnat de autoritatea de certificare.

Dar la un simplu search pe Google găsești un video care îți explică cum să rezolvi eroarea. Chiar primești și ceva sfaturi: Pentru ca documentul procesat să fie acceptat de ANAF, nu îl deschideți și nu îl modificați în niciun fel. Dacă totuși îl deschideți, închideți-l. Tot procesul acesta trebuie să îl faceți în două minute că altfel expiră CAPTCHA și trebuie să reluați pașii de mai sus, căci timpul trece repede când te distrezi.

În plus, pentru că ai repetat déjà de o sută de ori pașii, ți-ai memorat condul unic de 18 caractere și PIN, deci poți să arunci foaia printată. După pașii ăștia simpli, ar fi bine să ai un cont plătit la Smartbill ca să mai dai două clickuri și să te rogi ca serverele ANAF vor putea comunica cu serverele SmartBill și că e cineva acolo care s-a gândit să facă o treabă scalabilă, pentru câteva zeci de mii de accesări simultane și să nu pice serverele ANAF.

Știu însă puțini români care sunt cât de cât tehnici și au cel puțin atâta răbdare ca și mine. Ideal ar fi fost ca de la începutul anului să ne dăm banii în plase de rafie, pentru că tot sistemul ăsta este un mare fiasco. O să vă convingeți singuri.

Citeşte şi

Newsletter

Subscribe our newsletter for latest news around the world. Let's stay updated!

@2024 STIRI DE DODROGEA – Ziar Independent || E-mail: [email protected][email protected]

Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale. Puteți accepta sau gestiona preferințele dvs. făcând clic mai jos. Aceste alegeri nu vă vor afecta navigarea. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Prin click “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tehnologiilor de tip Cookie, VEZI SETARILE INDIVIDUALE” puteti schimba preferintele in mod individual. ACCEPT TOATE VEZI SETARILE INDIVIDUALE

Politica de confidențialitate și cookie-uri
-
00:00
00:00
Update Required Flash plugin
-
00:00
00:00