Prima pagină » Actualitati » Actualitate » Resursa umană e una din problemele Ucrainei pe măsură ce războiul de agresiune declanșat de Rusia se prelungește.

Resursa umană e una din problemele Ucrainei pe măsură ce războiul de agresiune declanșat de Rusia se prelungește.

0 comentariu

Politica Rusia în ceea ce privește resursa umană nu s-a schimbat cu mult față de acum aproape 85 de ani. Rusia dispune de un număr mare de cetățeni ce pot fi mobilizați și nu s-a ferit să îi arunce în luptă cu obiectivul de a copleși numeric adversarul, o tactică ce sacrifică soldatul. La Mariupol sau Bahmut, Moscova a continuat asediul în pofida faptului că soldații ruși deveniseră carne de tun.

Concomitent Moscova a crescut drastic cheltuielile pentru apărare din 2022 la 6% din PIB-ul național în bugetul 2024. Această creștere face parte dintr-un efort mai amplu al Kremlinului de a-și direcționa economia, în special industria de apărare, pentru susținerea armatei.

Ucraina, pe lângă faptul că și-a adaptat standardele de luptă la valorile occidentale unde resursa umană e primordială, are și dezavantajul nu doar al tehnicii de luptă inferioare, dar și cel demografic, al numărului de soldați pe care îi poate mobiliza.În acest sens în luna aprilie Parlamentul ucrainean a adoptat un proiect de lege care intensifică mobilizarea în forţele armate, proiect considerat controversat deoarece nu include un termen de lăsare la vatră pentru militari.

Dat fiind că întâmpina dificultăţi în recrutarea voluntarilor, Ucraina a extins mobilizarea, reducând vârsta celor care pot fi încorporaţi de la 27 la 25 de ani.

Ucraina a dezvăluit numărul de militari pe care îi poate mobiliza în perioada următoare

2. Photo sour... (ucraina-armata_28567600.jpg)

Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine

Ucraina a intensificat actualizarea datelor personale în aplicația Rezerva + iar în prezent aproximativ 2.3 milioane de cetățeni pasibili de serviciu militar și-au actualizat datele, a anunțat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării al Ucrainei, sublocotenentul Dmytro Lazutkin, în cadrul emisiunii „Army TV”, potrivit agenției ucrainene Unian .

Și, potrivit oficialului ucrainean, din cei 2.3 milioane, 1.1 milioane sunt eligibili pentru a fi recrutați. Așadar, Ucraina poate în acest moment apela la peste un milion de militari. Sigur, nu e un proces care să se întâmple peste noapte.

„E o informație importantă pe care o furnizez. Adică 1.100.000 de cetățeni pot fi mobilizați, în consecință să intre în rândurile Forțelor de Apărare ale Ucrainei”, a punctat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării de la Kiev.

„Este clar că în zilele următoare ei nu vor putea ajuta militarii care azi ne apără țara, dar în viitor este foarte important să îi avem pentru că e vorba de îmbunătățirea evidențelor militare. Țara trebuie să știe pe cine se bazează pentru a o apăra”, a conchis acesta.

Oficialul nu a avansat un număr al celor care urmează să fie mobilizați. În mod cert e vorba de un proces etapizat, aceștia urmând să treacă prin programe de pregătire.

Pierderile de ambele părți de la declanșarea invaziei pe scară largă sunt uriașe. Deși ucrainenii susțin că Rusia a pierdut până în prezent peste 530.000 de soldați, în martie Secretarul american al Apărării Lloyd Austin declara că estimările Pentagonului indică faptul că Rusia a înregistrat pierderi de peste 315.000 de militari de la începutul invaziei. SURSA: defenseromania.ro

Citeşte şi

Newsletter

Subscribe our newsletter for latest news around the world. Let's stay updated!

@2024 STIRI DE DODROGEA – Ziar Independent || E-mail: [email protected][email protected]

Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale. Puteți accepta sau gestiona preferințele dvs. făcând clic mai jos. Aceste alegeri nu vă vor afecta navigarea. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Prin click “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tehnologiilor de tip Cookie, VEZI SETARILE INDIVIDUALE” puteti schimba preferintele in mod individual. ACCEPT TOATE VEZI SETARILE INDIVIDUALE

Politica de confidențialitate și cookie-uri
-
00:00
00:00
Update Required Flash plugin
-
00:00
00:00