Prima pagină » Actualitati » Actualitate » Informații ce par ireale despre Simona Halep

Informații ce par ireale despre Simona Halep

0 comentariu

Simona Halep (32 de ani), cea mai bună jucătoare de tenis a României din toate timpurile, are, conform surselor, de peste un an și jumătate o relație ultra secretă cu discretul milionar român Dorin Mateiu (57 de ani), numit și „regele mezelurilor din Transilvania, scrie mediaflux.ro .

El este unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri autohtoni, cu investiții masive atât în imobiliare, cât și în industria alimentară. Are o avere de 70-76 de milioane de euro, figurând pe locul 110 în ultimul Top 300 cei mai bogați români realizat de Revista Capital.

Simona Halep alături de milionarul Dorin Mateiu! Relația anului în România

Diferența de 25 de ani dintre cei doi nu ar fi o problemă, dragostea nu ține niciodată cont de vârstă, e doar un detaliu. Un alt detaliu mai important și demn de luat în seamă, este acela că bărbatul are deja o concubină oficială și un copil, o adolescentă de fapt. Mama adolescentei, împreună cu aceasta, sunt stabilite în Dubai, susținute de Dorin Mateiu, dar departe de viața de zi cu zi a milionarului.

Acestea pot fi și motivele pentru care întâlnirile Simonei cu Dorin Mateiu se întâmplă mereu departe de ochii lumii, folosind o serie de tehnici inspirate parcă din filmele cu spioni. Mai mult, Emiratele Arabe Unite este și țara unde sportiva s-a mutat în perioada în care a fost suspendată din tenisul mondial în controversatul caz de dopaj care a ținut-o departe de terenul de tenis o lungă perioadă, iar exclusivitatea noastră aduce lumină și în acest caz.

Acum, legătura celor doi nu este atât de discretă pe cât s-ar crede, după cum o arată imaginile exclusive capturate de paparazzi MediaFLUX recent. Acestea, coroborate cu informațiile intrate în posesia noastră, provenite de la cele mai sigure surse, completează o poveste de dragoste din lumea selectă a milionarilor demnă de filmele de la Hollywood în care totul este ținut la secret și cât mai ferit de ochii lumii posibil. Unde mai pui că cei doi sunt vecini în blocul miliardarilor din București, iar Mateiu își înșală practic concubina oficială, persoana cu care se afișează în spațiul public, cu cea mai titrată jucătoare de tenis din România, fostă număr 1 mondial.

Simona Halep (32 de ani) și Dorin Mateiu (57 de ani) sursa foto: MediaFLUX.ro

Halep și Mateiu circulă de cele mai multe ori unul în spatele altuia, în mașinile proprii, iar când aleg să folosească o singură mașină, Simona nu stă niciodată în față, ci doar în spate, pe modelul „ride sharing”, purtând de multe ori o șapcă pe cap pentru o mai bună deghizare.

În perioada în care a stat pe bară, Simona Halep, recunoscută pentru felul ei extrem de discret în comportament, care nu a exultat niciodată mai departe de terenul de tenis și nu a afișat vreodată afecțiune în public, nici măcar cu fostul ei soț, nici cu cei mai buni prieteni, nu pierdut deloc timpul și și-a văzut de viața sa privată.

IMAGINI cu SIMONA HALEP și milionarul Dorin Mateiu, întâlniri pe ascuns!

Mai mult, chiar dacă sunt vecini, ei ies din clădire la ore diferite, dar se așteaptă unul pe altul în mașinile aflate în parcare până când pornesc la drum în șir indian.

sursa foto: MediaFLUX.ro

Chiar dacă se ascund de ochii publicului, asta nu înseamnă că cei doi nu ies la restaurant în miezul zilei în cartierul miliardarilor ori la restaurante de fițe pentru cine romantice la ceas de seară. Mai mult, ei se duc împreună la fast-food seara târziu pentru satisfacerea poftelor nocturne și se văd unul cu altul de câte ori vor, fie zi, fie noapte, deoarece ambii dețin apartamente în același bloc al miliardarilor, amplasat în cea mai de lux zona a Capitalei, acolo unde curioșii de rând și privirile lor nu ajung niciodată. În afara de noi, clar! Asta pentru că nu suntem de rând.

Milionarul Dorin Mateiu și jucătoarea de tenis Simona Halep sursa foto: Mediaflux.ro

În același timp, curtezan de modă veche, Mateiu o scoate pe Simona Halep la restaurante selecte și seara târziu și o duce la somptuoasa sa vilă din Otopeni, demnă de un milionar cu o avere de peste 70 de milioane de euro.

Sursele noastre mai spun că relația celor doi a început încă de pe vremea când căsătoria Simonei Halep cu Toni Iuruc era pe final, adică din toamna anului 2022. Pe 8 septembrie 2022, ea şi Toni Iuruc au divorţat amiabil la notar, cu toate că aveau programată căsătoria religioasă în data de 13 noiembrie, la doar o lună distanță, la Cazino Sinaia. Planurile au fost date peste cap, iar acum știm și unul dintre motivele care au dus la separare.

O relație normală, dar ferită de ochii lumii și mai ales ai concubinei oficiale, Anca Pârvu

Nu vă așteptați însă la țineri de mână și sărutări în public, cum s-a întâmplat în cazul amantlâcului Danielei Nane, descoperit tot de MediaFLUX, deoarece acestea nu există! Punct. Totul se întâmplă la un alt nivel de comportament și discreție, și doar niște paparazzi iscusiți (cum sunt ai noștri) au putut să pună totul cap la cap pentru a vă devoala cel mai mare secret al momentului și probabil relația anului din România și din lumea tenisului mondial.

De exemplu, într-o seară, sub paravanul întunericului, în timp ce Simona Halep se afla pe bancheta din spate, într-o „escapadă” nocturnă, pe la ora 20:20, Dorin Mateiu coboară din mașină și se duce la Piața Băneasa unde cumpără un ananas și portocale (cineva avea poftă de un dulce sănătos).

Milionarul Dorin Mateiu sursa foto: Mediaflux.ro

Ulterior, cei doi ajung la fast-food-ul McDonald’s pentru o gustare extrem de nesănătoasă de seară (altcineva, sau poate același cineva, pare că nu își mai ține strictul regim de sportiv) ca apoi să se îndrepte spre casa miliardarului în lei din Otopeni. După ce și-au luat cina rapidă și plină de calorii, târziu în noapte, după ora 22:00, omul de afaceri a mai făcut o scurtă oprire la cumpărături într-un supermarket pentru un desert mai nesănătos, suc ori înghețată.

Totuși, din relația celor doi nu lipsesc și cinele romantice la restaurant, luate seara târziu, spre ora 21:00, dar nici prânzurile rapide, consumate ziua în amiaza mare, dar într-un loc sigur pentru Simona și importanța sa publică.

Dorin Mateiu este mai în vârstă cu 25 de ani decât Halep și are o concubină și un copil în Dubai

Aici, în acest cartier select din nordul Bucureștiului, unde Simona Halep se simte ca acasă, mai ales că este în spațiu deținut de unul dintre cei mai importanți miliardari ai României, fost tenismen și el, care o ține pe fostul număr 1 WTA sub aripa sa, ea deține un apartament. În aceeași clădire deține și Dorin Mateiu mai multe apartamente (vreo cinci – șase din sursele noastre) fiind cunoscute zecile de milioane de euro investite de miliardarul român în imobiliare, atât în București, cât și în zone turistice din Brașov și Constanța.

Probabil acesta este și motivul pentru care sportiva și-a permis recent să iasă din tiparele sale retrase și din personalitatea închisă pe care o are și să se afișeze în public, ziua în amiaza mare, la o terasă din zonă, cu Dorin Mateiu.

Milionarul Dorin Mateiu și jucătoarea de tenis Simona Halep sursa foto: Mediaflux.ro

După cum spuneam și mai sus, diferența de un sfert de secol dintre cei doi nu ar fi o problemă, dar numitul om de afaceri, fost proprietar al companiei Elit și acționar majoritar la Alba Mall, cu investiții de zeci de milioane de euro în imobiliare, are deja o parteneră stabilită în Dubai alături de mama fiicei sale adolescente. Acolo trăiește cu întreruperi (pentru că vine foarte des în România) de câțiva ani alături de concubina sa oficială, Anca Pârvu, în vârstă de 37 de ani, originară din Cluj, fostă dansatoare, cu care milionarul nu este însă căsătorit și de copilul celor doi, în vârstă de 15 ani.

Anca Pârvu, concubina oficială a lui Dorin Mateiu sursă foto: captură video

Relație între milionari de top

Dorin Mateiu (57 de ani), este unul dintre cei mai bogați români după ce, în toamna anului 2017 a vândut companiile de mezeluri Elit și Vericom gigantului american Smithfield Foods și s-a orientat spre afaceri imobiliare în București și Brașov, unde a dezvoltat mai multe proiecte imobiliare de lux, printre care și în gigantul One United Properties în care a investit 236 milioane de lei acum câțiva ani.

În prezent, el se află pe locul 110 în Top 300 cei mai bogați români realizat de Revista Capital cu o avere estimată la 70-76 de milioane de euro, în timp ce Simona Halep are o avere de 28-30 de milioane de euro, fiind pe locul 225 în acelaș top al celor mai bogați români.

Citeşte şi

Newsletter

Subscribe our newsletter for latest news around the world. Let's stay updated!

@2024 STIRI DE DODROGEA – Ziar Independent || E-mail: [email protected][email protected]

Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale. Puteți accepta sau gestiona preferințele dvs. făcând clic mai jos. Aceste alegeri nu vă vor afecta navigarea. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Prin click “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tehnologiilor de tip Cookie, VEZI SETARILE INDIVIDUALE” puteti schimba preferintele in mod individual. ACCEPT TOATE VEZI SETARILE INDIVIDUALE

Politica de confidențialitate și cookie-uri
-
00:00
00:00
Update Required Flash plugin
-
00:00
00:00