După aproape 20 de ani, Constanța are din nou o echipă în Playoff-ul Ligii Naționale de Baschet Masculin. CSM Constanța se impune cu CSM Corona Brașov și obține pentru prima dată în istoria clubului, biletele pentru playoff!
A fost o victorie clară în ultima etapă a Grupei 1-10 a Ligii Naționale Getica ‘95. Băieții antrenați de Dan Fleșeriu și Valentin Boian au câștigat cu 97-84 (45-41) și încheie sezonul în Top 8 pe locul 7, urmând să evolueze în playoff. Într-o atmosferă superbă, Constanța scrie o nouă filă în baschetul orașului nostru.
Au evoluat: Čižauskas 18 puncte (8 recuperări, 3 pase decisive), Griffin 16p (9 recuperări, 2 pase decisive), Hill 16p (2 recuperări, 3 pase decisive), Scott 12p (6 recuperări, 1 pasă decisivă), Gribinic 11p (2 recuperări, 1 pasă decisivă), Duffy 10p (6 recuperări, 6 pase decisive), Török 8p (4 recuperări, 3 pase decisive), Henderson Jr 5p (2 recuperări, 1 pasă decisivă), Jeles 1p, Oprean, Balan, Lazar.
Felicitări, jucătorilor și staff-ului! Mulțumim tuturor celor care ne-au susținut astăzi la Sala Sporturilor! Ne revedem în Arena Gladiatorilor la cele mai tari meciuri ale sezonului, în premieră în playoff-ul Ligii Naționale! Hai, Constanța!