Rusia lansează amenințări directe la adresa Țărilor Baltice, sugerând posibile pretenții teritoriale asupra acestora. Declarațiile vin în contextul unei dispute recente între Lituania și Moscova privind regiunea Kaliningrad.
Alexei Zhuravlev, prim-vicepreședintele Comisiei de Apărare a Dumei de Stat, a afirmat că „dacă rezultatele celui de-al Doilea Război Mondial ar fi revizuite, atunci toate statele baltice ar trebui să aparțină Rusiei”. Într-un interviu citat de publicațiile ruse Lenta și RIA Novosti, Zhuravlev a adăugat că „inclusiv Vilnius, care a fost capitala provinciei Vilna a Imperiului Rus încă din 1795”, ar trebui să revină sub control rusesc.
Declarațiile oficialului rus au fost urmate de amenințări directe la adresa Lituaniei: „Armata lituaniană nu va rezista nici măcar o zi împotriva celei ruse.”
„Pretenții teritoriale” și tensiuni la graniță
Controversa a fost amplificată de declarațiile președintelui lituanian, Gitanas Nauseda, care a sugerat că regiunea Kaliningrad are rădăcini istorice în cultura lituaniană. Acesta a criticat decizia Rusiei de a redenumi un muzeu din Kaliningrad dedicat poetului lituanian Kristijonas Donelaitis și a declarat că „Karaliauchius nu va deveni niciodată Kaliningrad”.
Kremlinul a reacționat rapid prin vocea purtătorului său de cuvânt, Dmitri Peskov, care a calificat Lituania drept un „stat neprietenos” și a susținut că Vilnius are „pretenții teritoriale” asupra Rusiei. „Acest lucru justifică măsurile actuale și viitoare pentru a asigura securitatea statului nostru”, a declarat Peskov, conform agenției de presă Interfax.
Coridorul Suvalki, în vizorul Moscovei
Rusia a menționat, de asemenea, posibilitatea utilizării coridorului Suvalki – o fâșie strategică ce leagă Belarus de Kaliningrad – pentru aprovizionarea terestră a enclavei. Aceasta ar putea deveni o prioritate militară în eventualitatea izolării regiunii de către statele NATO.
Tensiunile dintre Rusia și Țările Baltice continuă să escaladeze, pe fondul retoricii agresive a Moscovei și al preocupărilor din partea NATO pentru securitatea flancului estic.
Leave a Reply