Pe locul 1 se află un grec, Ioanis Lagos, care lipsește motivat: e în închisoare. Europarlamentarul de 51 de ani ispășește o pedeasă de 13 ani pentru că a condus o organizație criminală. Un mizilic, până la urmă. A fost arestat în 2021 când Parlamentul European i-a retras imunitatea. Înainte de a fi arestat a încasat și două amenzi pentru limbaj abuziv în luările de cuvânt din Parlamentul European. Din motive de necontestat europarlamentarul grec a lipsit de la 62% dintre ședințe. Sigur, el o fi vrut să participe, dar nu prea s-a putut.
Locul 2 al topului rușinii este ocupat, desigur, de un român.
Pesedistul Claudiu Manda, soțul primăriței de Craiova, Olguța Lia Vasilescu. Acesta a lipit de la 43,6% dintre ședințe. Mai precis, Manda s-a dus la jumate din ședințe dar a fost plătit pentru toate. Viața de europarlamentar e grea, trebuie să recunoaștem, și foarte solicitantă. Claudiu Manda a fost și el implicat într-un proces penal pentru acuzații de corupție în 2021. Dar în mod miraculous, judecătorii au respins cazul. Dacă grecul nu era la închisoare făcea Manda tot posibilul și își adjudeca locul 1. Penelistul Rareș Bogdan, zis în unele cercuri ”Batistuță” și-a adjudecat locul 5 în top chiulangii. S-o fi gândit că pe la mijlocul clasamentului e bine. Nici primul, dar nici la coadă. Rareș Bogdan a absentat de la 32,8% ședințe. Adică a bifat o treime de activitate. Restul de două treimi doar a încasat banii.Astfel România reușește să bifeze doi din cinci europarlamentari în topul chiulangiilor. Ceea ce să recunoaștem e o performanță! Din 27 state membre UE, România are doi chiulangii în top 5. Ironia e că cei doi sunt din nou prezenți pe listele alegerilor europarlamentare, ceea ce înseamnă că mai au nevoie de câțiva ani de chiul plătit.