Prima pagină » Actualitati » Politică » Politică Internă » Primarul de Agigea achitat

Primarul de Agigea achitat

0 comentariu

Judecătorul Mihai Bogdan Dumitru de la Tribunalul Constanta l-a achitat pe primarul din Agigea, Cristian Maricel Cirjaliu, acuzat de abuz în serviciu. O soluție similară a fost dispusă și fata de secretarul localitatii, trimis în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu Tot mai multe hotarari judecatoresti confirma că schimbarea procurorului Andrei Bodean de la șefia DNA Constanța a fost o masura potrivita, iar plecarea în bloc a procurorilor de la aceasta structura va fi benefică pentru serviciul teritorial. O noua paradeala comisa de DNA Constanta a fost dezvaluita vineri, 1 martie 2024. 

Primarul din Agigea  a fost trimis în judecată de DNA Constanța în 2020, pentru o pretinsa fapta de abuz in serviciu ce ar fi fost comisă în 2012-2013. In acelasi dosar, prin aceeasi sentinta nr. 75 din 1 martie 2024, judecătorul Dumitru a dispus și achitarea celui de-al doilea inculpat din dosar, Ancuta Calust, secretar al comunei Agigea, trimisă în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu. 

Sentința de achitare vine la cateva zile după ce cinci procurorii DNA Constanța au formulat cerere de încetare a activității în parchetul anticorupție, supărați că șeful DNA Marius Voineag a l-a schimbat pe procurorul Andrei Bodean de la conducerea serviciului teritorial. Or, sentința Tribunalului Constanța, la fel ca nenumăratele hotărâri de achitare dispuse în dosarele DNA Constanța din ultimii ani, confirma ca cei cinci procurori care nu mai vor să lucreze în DNA Constanța, printre care si Andrei Bodean, au luat decizia cea mai buna.

Prezentăm comunicatul DNA din 12 iunie 2020 privind trimiterea in judecată a inculpaților: “Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța a dispus trimiterea în judecată, in stare de libertate, a inculpatului:

CIRJALIU CRISTIAN MARICEL, la data faptei și în prezent primar al comunei Agigea, județul Constanța, pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, daca functionarul a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, in forma continuata,

CALUST ANCUTA, la data faptei și în prezent secretar al comunei Agigea, județul Constanța, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, daca functionarul a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, in forma continuata.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:

inculpatul Cirjaliu Cristian Maricel, în calitatea menționată mai sus, cu încălcarea prevederilor legale, a inițiat și a pus în executare, in perioada 2012 – 2013, doua hotarari de consiliu local ce au avut ca urmare exproprierea, din patrimoniul unei societăți comerciale, a unui teren în suprafața de 8.940 m.p., inventarierea și intabularea sa în domeniul privat al comunei Agigea.

Ulterior, terenul respectiv a fost dezmembrat in sapte loturi distincte, parte dintre acestea ajungand în proprietatea unei firme deținută de rude si apropiati ai primarului Cirjaliu Cristian Maricel.

In demersul sau infractional, edilul a fost ajutat de inculpata Calust Ancuta care, în calitate de secretar al comunei Agigea, a avizat pentru legalitate proiectele celor doua hotarari și le-a contrasemnat ulterior. Prin aceste acțiuni, dar și prin altele de tipul: aplicarea unor amenzi (anulate ulterior de instanta), obturarea cailor de acces, anularea autorizatiei de functionare, etc., edilul a urmărit vătămarea dreptului de proprietate al societății care a deținut terenul inițial, dar și obținerea unor foloase necuvenite, inițial pentru Primăria Agigea, iar ulterior pentru societatea controlată de persoanele menționate mai sus.

Citeşte şi

Newsletter

Subscribe our newsletter for latest news around the world. Let's stay updated!

@2024 STIRI DE DODROGEA – Ziar Independent || E-mail: [email protected][email protected]

Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale. Puteți accepta sau gestiona preferințele dvs. făcând clic mai jos. Aceste alegeri nu vă vor afecta navigarea. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Prin click “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tehnologiilor de tip Cookie, VEZI SETARILE INDIVIDUALE” puteti schimba preferintele in mod individual. ACCEPT TOATE VEZI SETARILE INDIVIDUALE

Politica de confidențialitate și cookie-uri
-
00:00
00:00
Update Required Flash plugin
-
00:00
00:00