CEO-ul Gabriel Resources România , Dragoș Tănase, este implicat în afaceri personale evaluate la zeci de milioane de euro cu statul român. În ultimii ani, el a încheiat peste 500 de contracte cu instituții și companii publice. Cea mai importantă dintre aceste companii din România, la care Dragoș Tănase deține părți sociale, este Total Business Land SRL din Alba, care se axează, în principal, pe “Activități de inginerie și consultanță tehnică”.
Pe portalul achizițiilor publice, se regăsesc peste 500 de contracte încheiate de către această firmă cu instituții publice. Veniturile companiei au totalizat 64,7 milioane de lei în 2022, cu un profit net de peste 10,8 milioane de lei.
În același an, Dragoș Tănase și asociații din Total Business Land SRL au înființat o altă firmă, Total Business Land Proiect SRL, care are și ea contracte cu statul. Cea mai recentă înțelegere a fost încheiată cu Aquacaras SA Caraș-Severin, în valoare de 490.000 de euro, la 1 martie a.c.