Mitropolitul Basarabiei a subliniat recent angajamentul Patriarhiei Române și al guvernului României față de comunitățile românești din Republica Moldova și Ucraina.

Într-un mesaj recent, Înaltpreasfinția Sa a exprimat profunda recunoștință către Sfântul Sinod pentru reafirmarea canonicității clerului și credincioșilor care se identifică cu Biserica Ortodoxă Română.

„Această hotărâre reprezintă un reper important în eforturile noastre de menținere a unității și coeziunii spirituale în rândul credincioșilor basarabeni, sub oblăduirea canonică a Bisericii Mamă”, a declarat Înaltpreasfinția Sa.

Înaltul ierarh a menționat angajamentul Patriarhiei Române față de comunitățile respective, subliniind comunicatul recent al Cancelariei Sfântului Sinod.

În mod special, Mitropolitul Petru și-a exprimat sincerele mulțumiri Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru susținerea și dragostea părintească necondiționată față de poporul ortodox din Basarabia.

„Preafericirea Sa a fost întotdeauna preocupată de starea duhovnicească a credincioșilor români din Republica Moldova și de calitatea pastorației în regiune. Este un Întâistătător al faptelor tăcute, al blândeții, smereniei și înțelepciunii, iar aceasta se reflectă în susținerea constantă acordată Mitropoliei Basarabiei”, a subliniat Mitropolitul Basarabiei.

De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a exprimat recunoștință pentru eforturile susținute de sprijin ale guvernului României, prin Secretariatul de Stat pentru Culte, care a aprobat recent înființarea de 200 de posturi clericale și 30 neclericale pentru clericilor din Mitropolia Basarabiei.

„Această suplimentare a suportului financiar prin alocarea de noi posturi reprezintă un răspuns eficient la nevoile urgente ale Bisericii Ortodoxe Române din Basarabia”, a afirmat Mitropolitul Petru.

În final, Mitropolitul Basarabiei a transmis mulțumiri oficialilor implicați în această inițiativă – Premierului Ion-Marcel Ciolacu și Secretarului de Stat Ciprian Olinici –, subliniind importanța colaborării pentru consolidarea valorilor creștine și a comunităților ortodoxe în Republica Moldova.

Articole asemănatoare

FABULĂ FĂRĂ MORALĂ: Din culisele CE de fotbal

Este duminica orbului, iar victoria se măsoară și în viziunea pe care o aduci cu tine în lumea politică

Românii au votat iar în „Duminica Orbului”

Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale. Puteți accepta sau gestiona preferințele dvs. făcând clic mai jos. Aceste alegeri nu vă vor afecta navigarea. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Prin click “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tehnologiilor de tip Cookie, VEZI SETARILE INDIVIDUALE” puteti schimba preferintele in mod individual. VEZI SETARILE INDIVIDUALE