Lege adoptată în Parlament: Fără alcool, tutun și băuturi energizante vândute minorilor

Comercianții vor avea obligația să se asigure, în cazul vânzării de alcool, tutun și băuturi energizante, că persoana care cumpără are peste 18 ani, potrivit unui proiect inițiat de deputații USR Adrian Wiener și Ionuț Moșteanu, adoptat de Parlament. Interdicția de a vinde alcool și țigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislație, dar regula a fost prea puțin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va responsabiliza pe comercianți și, mai ales, îi va proteja pe copii și adolescenți, anunță USR. Potrivit legii, pentru a verifica împlinirea vârstei de 18 ani de către cumpărător sau consumator, vânzătorii de băuturi alcoolice, băuturi energizante și produse din tutun, respectiv angajații localurilor publice vor avea obligația să solicite consultarea actelor de identitate ale cumpărătorului/consumatorului. Amenda pentru neîndeplinirea acestei obligații este cuprinsă între 10.000 lei și 30.000 lei.

Articole asemănatoare

O planta miraculoasă folosită de grecii antici, redescoperită după 2.000 de ani

Aproape 2.000 de copii mor în fiecare zi din cauza poluării aerului

Un medicament inovator pentru regenerarea dinților, testat în premieră pe oameni

Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale. Puteți accepta sau gestiona preferințele dvs. făcând clic mai jos. Aceste alegeri nu vă vor afecta navigarea. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Prin click “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tehnologiilor de tip Cookie, VEZI SETARILE INDIVIDUALE” puteti schimba preferintele in mod individual. VEZI SETARILE INDIVIDUALE