Prima pagină » Actualitati » Politică » Analiză Politică » Opinie WSJ: Putin vrea război în Balcani

Opinie WSJ: Putin vrea război în Balcani

0 comentariu

Putin vrea război în Balcani. Rusia exploatează tensiunile etnice în timp ce Serbia amenință cu violența împotriva Kosovo și secesioniștii amenință cu colapsul bosniac. ntrucât toate privirile sunt îndreptate spre Ucraina, în Europa se pregătește un alt conflict. 
La trei decenii după destrămarea sângeroasă a Iugoslaviei, recentele ciocniri dintre Serbia și Kosovo au reaprins conflictele etnice persistente. 
În timp ce Serbia conduce evenimente pe teren, Moscova aprinde flăcările.
Vladimir Putin a fost sincer cu privire la dorința sa de a slăbi Organizația Tratatului Atlanticului de Nord și de a restabili Rusia la granițele sale istorice. 
Dar, având în vedere că forțele ruse au suferit pierderi în Ucraina, Moscova are multe de câștigat prin promovarea problemelor în altă parte de pe continent. 
Criza regională potrivită ar oferi Kremlinului o oportunitate de a câștiga influență locală prin comerțul cu arme și mediere, distorcând în același timp atenția de la Ucraina și oferind Rusiei putere de pârghie asupra liderilor occidentali.

Balcanii Occidentali sunt candidatul perfect. Kosovo și Bosnia și Herțegovina nu sunt în NATO. Tot așa cum Moscova încearcă să domine așa-zisa „lume rusă”, și Serbia aspiră să unească o „lume sârbă”. E același concept care a determinat Serbia să invadeze Kosovo în 1998 [sic! fiind provincie a Serbiei, Kosovo nu putea fi „invadată” de Belgrad – n.trad.] – conflict încheiat doar prin intervenția militară a NATO din martie 1999, cu scopul declarat de a pune capăt abuzurilor contra drepturilor omului comise de sârbi contra albanezilor din provincie.

Deși mii de trupe de menținere a păcii ale NATO (KFOR) se află și acum în Kosovo, tensiunile rămân ridicate. Kosovo și-a proclamat unilateral independența față de Serbia în 2008 și a fost recunoscută de mai multe state vestice, inclusiv SUA. Dar Serbia încă nu-i recunoaște suveranitatea. Președintele sârb Aleksander Vučić își cimentează controlul asupra puterii în țară, iar de-a lungul ultimului an, cu ajutorul Rusiei, a pus presiune pe Kosovo.

Serbia și-a plasat în mai trupele în alertă de luptă din cauza unor ciocniri între răzvrătiți sârbi [din Kosovo – n.trad.] și KFOR, soldate cu rănirea a 90 de militari NATO.

A fost o manevră tipică Kremlinului, folosindu-se de tensiuni etnice drept pretext pentru manevre militare. În septembrie Vučić avea să acționeze din nou după manualul lui Putin. 30 de sârbi înarmați până în dinți, despre care Kosovo acuză că ar fi fost echipați de Serbia și ar avea legături cu Vučić, au atacat o patrulă de poliție din Kosovo, omorând patru polițiști. Vučić a negat că i-ar fi înarmat pe atacatori.

Serbia a exploatat incidentul drept pretext de a masa la finalul lui septembrie trupe și armament greu la granița cu Kosovo. Casa Albă era „foarte îngrijorată că Serbia se pregătea de o invazie militară”, a declarat ulterior un responsabil american pentru Time. Un asemenea conflict s-ar fi putut extinde ușor în Macedonia de Nord vecină, care e membru NATO. Teama de potențiala criza a determinat SUA să publice informații secrete despre concentrarea militară a Serbiei și atacul asupra poliției din Kosovo.

Câteva zile mai târziu Serbia și-a retras trupele de la graniță, dar e evident acum că Belgradul și Moscova pregătesc o a doua campanie de violențe și provocări pentru 2024. Rusia execută operațiuni de influențare cu mesaje pro-război în Serbia și trimite arme acolo. Și China expediază arme în Serbia.

Serbia a promis suplimentarea cheltuielilor militare anul acesta și continuă să găzduiască un așa-zis centru umanitar, controlat de Rusia, în apropierea principalei baze NATO din Kosovo, centru despre care Vestul afirmă că spionează pentru Rusia. Serbia și Rusia neagă informația. Sârbii par dornici să găsească un pretext pentru a acționa – Belgradul a declarat în februarie că interzicerea dinarului sârbesc în Kosovo echivalează cu epurarea etnică.

scrie WSJ

Citeşte şi

Newsletter

Subscribe our newsletter for latest news around the world. Let's stay updated!

@2024 STIRI DE DODROGEA – Ziar Independent || E-mail: [email protected][email protected]

Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale. Puteți accepta sau gestiona preferințele dvs. făcând clic mai jos. Aceste alegeri nu vă vor afecta navigarea. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Prin click “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tehnologiilor de tip Cookie, VEZI SETARILE INDIVIDUALE” puteti schimba preferintele in mod individual. ACCEPT TOATE VEZI SETARILE INDIVIDUALE

Politica de confidențialitate și cookie-uri
-
00:00
00:00
Update Required Flash plugin
-
00:00
00:00