Vineri, 19 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Techirghiol, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au reținut, pentru 24 de ore, patru bărbați suspectați de săvârșirea mai multor infracțiuni.
Aceștia sunt acuzați de lovire sau alte violențe, violare de domiciliu și tulburarea ordinii și liniștii publice. Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 18 spre 19 aprilie a.c., în jurul orei 1.00, cei patru bărbați, domiciliați în comuna Cobadin, s-ar fi deplasat cu două atelaje hipo în comuna Mereni.
Ulterior, aceștia ar fi pătruns în locuința a doi bărbați, pe care i-ar fi agresat fizic, lovindu-i cu obiecte contondente. Mai mult, unul dintre aceștia ar fi suferit vătămări corporale grave, fiind atacat cu un obiect tăietor-înțepător.
Poliția a intervenit rapid, reușind să îi identifice și să îi rețină pe presupușii agresori. Cei patru bărbați au fost conduși și încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Sâmbătă, 20 aprilie a.c., aceștia au fost prezentați procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, cu propunere legală de arestare preventivă.
Într-un update al situației, instanța de judecată a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile față de persoanele implicate în incident. Autoritățile continuă ancheta pentru a stabili circumstanțele exacte ale incidentului și pentru a lua măsurile legale corespunzătoare.
Leave a Reply