Ionuț Rusu (PNL) și Costin Răsăuțeanu (PSD) sunt cei doi viceprimari ai municipiului Constanța. Primul își prelungește astfel mandatul, cel de-al doilea se întoarce în funcția pe care a mai ocupat-o în perioada în care edil era Decebal Făgădău. Cei doi au fost aleși prin vot secret, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Constanța. Tot astăzi, consilierii au decis și cine va exercita primul calitatea de înlocuitor de drept al primarului Vergil Chițac. Surprinzător, în urma votului secret, aleșii nu l-au desemnat pe Ionuț Rusu, colegul de partid și cel care l-a secondat timp de patru ani pe Vergil Chițac, ci pe social democratul Costin Răsăuțeanu. Liderul consilierilor PSD a obținut 22 de voturi pentru și patru împotrivă, în timp ce liberalul Ionuț Rusu a primit doar 4 voturi pentru, 19 împotrivă, iar 3 au fost anulate. Aceste proiecte de hotărâre s-au mai aflat pe ordinea de zi a Consiliului Local și în luna noiembrie, însă au fost retrase din cauză că ședința s-a desfășurat online și nu s-a putut asigura caracterul secret al votului.
Pompiliu Comșa
Leave a Reply