Un grup republican anti-Trump plănuiește să investească 50 de milioane de dolari într-o campanie pentru a-l împiedica pe fostul președinte să câștige un al doilea mandat la Casa Albă. Grupul intenționează să distribuie videoclipuri cu mărturii ale foștilor susținători ai lui Trump, în care vor spune de ce nu îl vor sprijini pe fostul președinte în luna noiembrie, scrie The Hill.
Campania este orchestrată de Sarah Longwell, un strateg republican care a fost mult timp critic la adresa lui Trump. Planul este de a viza alegătorii „republicani moderați”. Grupul a avut o strategie similară în 2020, când a transmis peste 1.000 de mărturii în timpul alegerilor câștigate de președintele Biden.
Videoclipurile care prezintă mărturiile foștilor alegători ai lui Trump vor fi difuzate pe TV, platforme de streaming, panouri publicitare, radio și media digitală. Potrivit lui Longwell, coaliția anti-Trump formată în 2020 a fost unul dintre factorii determinanți în acea competiție electorală.