Florentin Scalețchi – Viața bate filmul.

Omul din fața mea este un personaj fabulos, dovedind că nu o dată viața bate filmul.
Argumente o să vi le dau în continuare. Deși suntem prieteni vechi, fiind singurul ziarist din țară care i-a luat apărarea atunci când era în penitenciar, de câte ori sunt în preajma lui, mă piticesc pur și simplu, fiind cucerit absolut de orice vorbă care o scoate. Zilele trecute l-am vizitat împreună cu un prieten gălățean la București, la sediul OADO, undeva prin Colentina.
În apropiere era și un monument care-I poartă numele, iar vecinii ne-au vorbit cu mândrie despre această uriașă personalitate nu numai dobrogeană, ci și europeană. Da, el este Florentin Scaleţchi, condamnatul care a primit titlul de „luptător pentru victoria Revoluţiei“ din partea lui Klaus Iohannis prin 2015.
Preşedintele Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului a cunoscut închisoarea şi înainte, şi după 1989. În 2013, el a fost condamnat la 6 ani de închisoare pentru trafic de influenţă. A fost eliberat după numai 1 an. Este unul dintre cei 505 revoluţionari care au primit din partea preşedintelui, titlul de „Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 – Luptător cu Rol Determinant“.
Constănţeanul este preşedintele Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului (OADO) şi cunoaşte închisoarea încă din regimul comunist, fiind condamnat atât înainte, cât şi după Revoluţie, pentru infracţiuni diferite. El este născut la 11 septembrie 1954, la Constanţa. La momentul Revoluţiei din 22 Decembrie 1989, Scaleţchi se afla închis în penitenciarul din Aiud, unde avea de executat pedeapsa de 20 ani de temniţă pentru încercarea de a fugi din România. Devenise faimos pentru că era cel mai tânăr comandant de navă din istoria flotei. Din întreaga lume. La vârsta de 26 ani, el arsese etapele riguroase ale Marinei şi atinsese cel mai înalt grad din Marina Comercială, fapt pus pe seama prieteniei apropiate cu Nicu Ceauşescu. Dar numai 4 ani mai târziu, sătul de restricţii, Scaleţchi s-a hotărât să fugă cu vaporul la turci. Confecţionase două manifeste imense, lungi de 100 de metri şi late de 4 metri, care urmau să fie arborate de o parte şi de alta a navei. Mesajul lor era clar: să facă cunoscut Europei, drama pe care o trăia poporul roman. La 16 martie 1985, în ajunul Marii Adunări Naţionale, nava comandată de Scaleţchi era scena unei tentative spectaculoase de evadare. Mineralierul Uricani de 12.500 tdw, care făcea curse Constanţa – Galaţi pentru aprovizionarea Combinatului siderurgic, fusese deturnat de comandant şi de complicele său îmbarcat clandestin, timonierul Alexandru Mateescu. La bord se mai afla îmbarcat, tot ilegal, actorul Lucian Iancu. Toţi trei voiau să fugă în lumea liberă. Seara pe vas a fost o agapă marinărească, la care echipajul a fost invitat să bea în cabina comandantului. Scaleţchi i-a trimis apoi la culcare pe ofiţeri, spunând că va avea el grijă de cursul navei.
Timonierul adus la bord a preluat cârma şi a virat spre Bosfor în loc de Galaţi, astfel că dimineaţa de 16 martie a prins Uricaniul în apele teritoriale ale Turciei. Secundul navei a dat alerta, iar revolta echipajului – care nu voia să fie considerat trădător, iar familiile să aibă de suferit – a dus la eşuarea planului lui Scaleţchi. Cei trei fugari au fost judecaţi public la Clubul Portul Constanţa, într-o sală care gemea de lume, iar la 26 martie 1985 a fost pronunţată sentinţa: Lucian Iancu şi Alexandru Mateescu au primit 20 ani închisoare, iar Florentin Scaleţchi a fost condamnat la moarte pentru complot în vederea trădării şi subminării politice a societăţii socialiste şi comuniste din România.
Pe 22 decembrie 1989, a fost eliberat din închisoarea politică de maximă siguranţă şi exterminare Aiud, din celula 19 de pe secţia deţinuţilor politici numită zarcă. Ce l-a frapat a fost faptul că pe zarcă, condamnaţi pentru o faptă politică nu mai rămăseseră decât 3 deţinuţi politici reali, adică el, Iancu Lucian şi Mateescu Alexandru.
La Revoluţie a fost scos în triumf din închisoare şi prezentat ca un adevărat disident. A intrat în viaţa publică, devenind membru al primului Guvern postrevoluţionar, ca vicepreşedinte al Comisiei Legislative, Juridice şi a Drepturilor Omului şi apoi al Adunării Constituante.
A fondat Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului din România (OADO). Este membru fondator al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România şi al Asociaţiei de Luptători în Revoluţia din Decembrie 1989 – Club 22.
Însă 2013 avea să-i aducă o nouă condamnare, pentru trafic de influenţă. Procurorii DNA au probat că în 2005 Scaleţchi primise 20.000 euro, de la Ilie Mărgean zis Bălăceanu. El promisese că intervine la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi la Interpol pentru ca Leonard Mărgean, fiul denunţătorului, să beneficieze de clemenţă, deoarece avea de executat 18 ani de închisoare în Spania şi voia să fie adus în România. Încarcerat pentru 6 ani, Florentin Scaleţchi avea să fie însă eliberat după numai 1 an.
Constănțeanul este azi prof.univ.dr., el cel născut într-o veche familie de marinari. Urmează școala generală, apoi cursurile liceului nr. 4, un liceu cu tradiţie în oraşul Constanţa. Între anii 1973-1977 este student al Institutului de Marină “Mircea cel Bătrân” secţia civilă.
Se distinge prin seriozitate, dar şi ca un spirit răzvrătit, intrând de multe ori în contradicţie cu superiorii săi, datorită spiritului său independent şi doritor de libertate. O întâmplare este semnificativă – a fost pedepsit zece zile de arest, în anul II de studii la Institutul de Marină, când a reproşat comandanţilor săi că, în loc să îi lase să înveţe pentru examenele de absolvire, ei, viitorii ofiţeri, erau puşi să cureţe de scoici coca bricului Mircea. La finele anului IV devine ofiţer maritim III şi obţine, la examenul de licenţă, nota maximă. La primul voiaj, ca tânăr ofiţer de marină, s-a aflat pe aceeaşi navă cu tatăl său.
Datorită calităţilor profesionale şi pregătirii de excepţie, a susţinut examenele de grad şi, la numai opt luni de la absolvirea institutului, devine ofiţer maritime II, putând ocupa şi funcţia de ofiţer secund (locţiitor al comandantului navei). Evidenţiindu-se în activitate, obţine dispensă şi susţine examenul de Comandant de cursă lungă, astfel că, la nici 26 de ani, devine cel mai tânăr comandant de navă din Europa vremurilor respective. Concomitent, urmează cursurile Facultăţii de Drept din Iaşi, pe care le absolvă în anul 1990, de asemenea, cu nota maximă.
Aşa cum încercase şi în alte cazuri, în scopul de a-i controla şi a-i pune în dependenţă, securitatea a intenţionat să-l racoleze pe Florentin Scaleţchi, care însă a refuzat acest lucru. Pregătindu-şi plecarea din ţară, în condiţiile amintite, s-a împrietenit cu Iancu Lucian, actor şi director al Teatrului de stat din Constanţa, care era şi candidat pentru Marea Adunare Naţională. Acesta i-a împărtăşit concepţiile şi dorinţa ca prin acţiunea lor să dea o palmă regimului comunist. Celor doi, li s-a alăturat şi Mateescu Alexandru, timonier, care suferise deja o condamnare pentru un aşa-zis delict, şi anume, că vânduse anumite obiecte pe care le adusese în ţară, în voiajele făcute ca marinar. Nevoia materială îl împingea la acest lucru. Singurul om, în afara celor trei, care avea cunoştinţă de cele plănuite, era mama lui Florentin Scaleţchi. Din păcate, o ceaţă deasă nu a permis plecarea navei în larg, până aproape de miezul nopţii. Abia către ora 23.00 nava a reuşit să iasă din port. Imediat ce nava a fost la mare liberă, a pus cap-compas pe direcţia Turcia, la cârmă fiind Mateescu Alexandru. După un anumit timp, echipajul şi-a dat seama că nu se naviga către destinaţia oficială, Galaţi, ci către Istanbul.
În acel moment, doi din ofiţerii maritime, colaboratori ai poliţiei politice, Securitatea, aflaţi la bordul navei, Viorel Lungu şi secundul navei, Cornel Corbeanu, au mers la fiecare membru al echipajului, ameninţând că familiile lor vor fi încarcerate, determinându-i astfel, să-i ceară comandantului să se întoarcă la intinerariul oficial. În acel moment, nava se afla la o depărtare de 14 ore de portul Constanţa, deci la numai o oră de Bosfor-Istanbul. Sub presiunea echipajului, comandantul navei a luat decizia întoarcerii.
Cel care ştia ce înseamnă închisorile comuniste, Mateescu Alexandru, într-un gest disperat, s-a strecurat în bucătăria navei, şi-a pus mâna pe butuc şi şi-a tăiat-o cu satârul, de două ori. Încerca în acest fel, să determine echipajul să meargă până la Istanbul, cel mai apropiat port, pentru asistenţă medicală. Acelaşi ofiţer III, Viorel Lungu, s-a opus, astfel că nava şi-a urmat drumul către ţară, după populară vorbă “decât să moară mama, mai bine să moară mă-sa”.
Imediat ce a ajuns în apele teritoriale române, nava a fost încadrată de două vedete torpiloare, iar dintr-un helicopter au fost coborâţi paraşutişti înarmaţi. După o acţiune de tip “comando”, cei trei, au fost arestaţi ca nişte terorişti. Scaleţchi şi Iancu au fost duşi direct la sediul securităţii, unde-i aşteptau pentru anchetă ministrul de interne George Homoşteanu şi şeful securităţii, Tudor Postelnicu. Lângă biroul unde era anchetat Florentin Scaleţchi, într-o încăpere a fost adusă mama sa, de unde se putea auzi clar că este chinuită. Deşi Scaleţchi a declarat ferm că niciun membru al echipajului nu se făcea vinovat de vreo culpă, ura torţionarilor s-a revărsat şi asupra acestora, fiind debarcaţi şi interzicându-li-se să-şi mai practice meseria, mai puţin cei doi colaboratori, Corbeanu Cornel şi Lungu Viorel.
Ancheta şi întocmirea rechizitorului a durat opt zile, căci pe 25 martie deja a fost judecat fondul, de către Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti. Relevant este faptul că a fost condamnat la moarte pentru “complot în vederea trădării, subminării şi sabotării politice a societăţii comuniste din R.S România” art. 154 Cod Penal. Cu lanţuri la picioare şi cătuşe la mâini, ca un criminal de rând, a fost depus la Penitenciarul Poarta Albă – Constanţa, de unde, mai apoi, a fost transferat în arestul din Calea Rahovei din Bucureşti şi închis în secţia V specială a securităţii, pe CATANGA, ca apoi să fie dus la închisoarea Rahova, în pavilionul H, celula condamnaţilor la moarte. Aici îl întâlneşte pe cel a devenit, după 22 decembrie ’89, Prim-viceprimministrul României libere, Gelu Voican Voiculescu, şi el un renumit dizident politic.
Execuţia putea interveni în orice moment. Într-un spaţiu în care în mod normal puteau fi închise trei persoane, se aflau nouă deţinuţi. O încăpere sordidă, fără geamuri, fără lavoar şi wc, unde, în iernile cumplite din România, temperatura era de minus 20 de grade Celsius. Chinurile continue nu puteau rămâne fără urmări, s-a îmbolnăvit de hepatită şi a trebuit să fie internat la spitalul închisorii Jilava. În spital fiind, nu i s-au dat jos lanţurile de la mâini şi picioare. În acest timp, a fost anunţat că i s-a comutat pedeapsa la închisoare pentru 25 de ani, acest lucru dându-i noi speranţe de viaţă. A fost depus în celulă cu Radu Filipescu, alt autentic dizident al regimului comunist. Şi toate acestea, în condiţiile în care Consiliul de stat aprobase comutarea pedepsei, lui i-a fost adusă la cunoştinţă abia după un an. Abia după un an şi jumătate i s-au dat jos lanţurile de la mâini şi picioare, pentru o scurtă perioadă de timp, după care i-au fost puse din nou, până la sfârşitul pedepsei. Fiindu-i comutată pedeapsa, este transferat la Penitenciarul Aiud. Aici îi reîntâlnește pe foştii colegi de dizidenţă, Iancu Lucian şi Mateescu Alexandru.
Represiunea însă nu a încetat! Singura formă de protest a unui om aflat în detenţie şi total lipsit de drepturi, este greva foamei. A adoptat această formă de protest de 18 ori, intrând în comă în timpul unei astfel de greve.

Va urma

Florentin Scalețchi – Viața bate filmul II