Până nu am capul cât o butelie de aragaz, îmi văd de viața mea de om liber. Dar apare câte o moștenire a privirii însoțită de indivizi pe care, din prima, bănuiești că-s bolunzi. Sau o țață, mare admiratoare fie de țigani, fie de seriale turcești, cu țâțe care se scurg la un moment dat. Combinația asta letală face parte, vrem sau nu, din poporul lui Eminescu.
De parcă n-am știi că alcoolicii la țară trăiesc doar din alocația ccopiilor. Barosanilor li se pare că totul e frumos când ești la butoane. E complicat însă când sărăcia e mare. Nimeni nu face nimic pentru a elimina sclavagismul din lumea satelor. Colegii de breaslă din multicolonia România tac și ei ca mortu-n păpușoi, pupa-v-aș penițele cu levierul. Mereu spun că nu e trecut în ședința de sumar, poate cu altă ocazie și sar subiectul.
Asta este presa ploii/Am tornade-n gură,dar nu-mi vine să le slobod, tocmai eu, lupul singuratic. Mi s-au terminat însă rezervele de naivitate. Am văzut ce-au pățit alții, inclusiv prietenul Tudor Gheorghe, rapsod clar pe persoană fizică. În plus, nici cu judecata criticii nu mă prea împac. Fac parte din gașca mereu înfierată de locatarul de la Treicoceni. Sunt taxat pentru bun simț. Și corectitudine. Adicătelea sunt din categoria de tulpini noi, ca să ne exprimăm în context pandemic. Partidele sunt caricaturi politice bune sde împăiat și de trimis la Antipa.
Am ajuns țara în care oamenii nu mor o singură dată. Restul suntem taxați pentru infracțiunea de a fi. Într-o pajiște de carte o să aprofundez subiectul. Altfel voi fi taxat ca unul din ceata celor când deschid gura trece nefăcute. E drept că nu-s nici eu picat cu ceară. Chiar printre hăhăieli electorale, urmăresc țintele de zombi politic. Asta în timp de Biden pare un călăreț de rodeo care a încălecat invers pe cal și se lasă aruncat dintr-o dilemă în alta. Au fost clipe când ne-am gândit, ca mulți alții, la fugă și la renunțarea de țară. Încet-încet nu mai avem o patrie, ci o idee de patrie.
Suntem primii pe lista fraierilor lumi, păcăliți de toți cu concursul incapabililor sau escrocilor noștri conducători. Liberalismul de azi este tâlhărie și jaf la adresa cetățenilor. Scuza generală este că suntem în pandemie. Deși așa-zisele vaccinuri au patent de terapie genetică. Lipsesc medicamentele anti-Covid. Și cei bolnavi scot lovele serioase ca să și-le procure.
Madame Justiția e călărită de un curvoi bătrân numit Secu. Avem o justție de caca-maca. Orice dosar mai oacheș se dă la Brigada Nufărul. E plin pământul mioritic de masoni cu dulapul plin de schelete. Facebook-ul este împânzit de postări cu freci-frechi. După ce am arătat cu degetul o viață,am întins mâna, poate se prinde cineva de gest și se execută. Sorbecăim mintenaș un pahar de apă și respirăm adânc, nu-i lucru de șagă. Înlăuntrul acestor dizarmonii fonetice se răscrăcănează de fapt cinismul, un spectacol indecent al frustării exhibată oficial.
Tot ce scriu eu, de pildă, e catalogat ca o depeșă otrăvită. Scrisă cu satisfacția luptătorului ce se lasă din greșeală îmbrăcat în robă de acuzator public, deși ce afirmă băiatul se clatină spre prăbușire, fără drept la apărare și la judecată. Mă sacrific pentru a crea precedentul provocând kăkarea în izmene a tuturor.
Pe hârtie historică este scris: “Atenție, până aici v-a fost!” O viață nouă pentru kur papirus. Ca un avocat care-și apără clientul și atât. Este momentul în care China a câștigat întrecerea socialistă cu America. Rămân însă lunetistul orb dintr-o meserie mizerabilă, sufletul. Trece veacul, singurul supraviețuitor al acestui sfârșit de lume. Noi mai îmbătrânim cu un orizont. Codul etic este înlocuit cu educația străzii. La șto, șmecherie. Mulți dau abracadabrant de după gard. Ne amenință cu deștul și ne face de mirul lumii.
Comedia s-a terminat, iar tragedia, credeți-ne, nu va fi ușor de îndurat. Uneori nici nu mai știi ce te doare mai tare, faptul că mulți, nici măcar unii, pun întrebări sau faptul că nu există răspunsuri. Morții vor dreptate, nu răzbunare.
