Mă, fraților și cumnaților, vorba lui nea Mărin, nu toată țara e un dineu cu proști. Teritoriul este însă plin de oameni iresponsabili care ne invită la ruleta rusească. Zi de zi auzim tot felul de pocinoguri, unul mai breaz decât altul. Murim de oftică când unul de-al nostru se ridică, pe motivul pueril de ce nu suntem în locul lui. Nu c-am avea merite, ci numai așa de-al dracului. Scuipăm în dreapta și stânga, vorba vărului Tilică rupt în cur, pe principiul “Măcar să ne rupem în figuri singuri decât să ne luăm de gânduri”.
Orice trandafir care nu este în grădina noastră e plin de spini, geaba încearcă vecinul să scrie cu el un poem sub perfuzii. Desenele unora concurează Cântarea României, dar se vor în locul Galeriei Papilor de la Vatican, care este, culmea, a unui român, care a făcut, face și va face cinste acestui plai de dor. Lucrările lor nu au fost expuse nici ca planșe didactice pentru argumentarea organelor genitale bărbat/femeie, rar apar în câte o expoziție obscură, dovadă că în România avem trei decenii de cleptocrație în forma ce mai nesimțită. Sunt de acord și că există o conspirație malefică care controlează România. Dar până la ea e cale lungă, pe care prostovanii de serviciu o tratează cu sictir, deși n-ar trebui. Totul se rezolvă la câte o masă cu bunătățuri, stropită din belșug cu alcool. Tovarășii trăiesc pe șmecherie. Contraatacă precum un mardeiaș obscur. Lumea întreagă pare lovită de nebunie.
Acasă, pe la noi, răsună vorba lui Amza: “Dom’le n-am ce să fac. Sucă e prost și gata!”. Am să replic cu o vorbă a lui Marin Preda: „ animalul acesta nu există”. Deși-l vedem cu toții, îi simțim răsuflarea în ceafă, tropătitul de elefant bășitt și mai ales grohăitul care cam pute. Mă cuprinde, și nu numai pe mine, o idee de lacrimă. Momentan, la butoane sunt tot felul de terchea-berchea, lepre fără onoare, care conduc bietele atelaje ce le-au fost încredințate vremelnic doar pe ritmul dictat de hățuri, hăis și cea. Veacul e la ora lui târzie. Clopote de moarte bat din ce în ce mai des. Bang- Zdrang-Bang. În concertul apelor bolnave, lacrima e ultimul solist. Plouă din cer către pământ. Doar pentru că așa vor unii tovarăși. Poate că acolo dedesubt, ploaia seamănă cu lacrimi.
Poate că de acolo, de sus, ploaia cade din ochi adevărați. Dar până atunci sufletul din cei adevărați nu mai vrea să zâmbească. Trăim vremuri în care nedreptăți de tot felul lovesc firescul divin al vieții. Nu numai în arte plastice, slavă Domnului. Acum câțiva ani aceleași personaje au afirmat sus și tare, o aberație de genul “nici Van Gogh dacă făcea cerere, nu-l primeam”, cu gândul că rătăcitului lui pe meleag dâmbovițean pot să nu-i accepte că este membru UAP de 20 de ani. Pentru că sunt la ora citatelor, Tudor Mușatescu spunea: “Dacă ești prost, să nu-ți faci carte de vizită”. Se încadrează în parametrii rezonabilității. Altfel ne vom confrunta cu paralizie în masă. Noaptea Minții în Absurdistanul românesc. Preferăm mulți încă să dormim ca boul pe coadă. Solemnitatea a plecat cu trotineta.
Zavera continuă. Pe ei, pe mama lor de latratores. Una-i una, alta-i alta. Așa-zișilor „colegi” le reamintesc că, dacă înghit lăturile din haznale, să nu le mai verse în public. Ciocu mic! Și pasul cât mai mare. Aici vreau să închei jurnalul acestei zile triste. Se poate și mai mult, se poate și mai rău, dar e inuman să-i extrageți omului visele și amintirile și să le folosiți împotriva lui.Ne bântuie tristețea neputinței noastre. În acest timp nemilos și cenușiu, cerul nu mai știe sadevăruri. Tu-i papucii mă-sii!