Prima pagină » Actualitati » Exclusiv » Efectul proiectelor ținute la dosar. Azi despre taxa pe boală

Efectul proiectelor ținute la dosar. Azi despre taxa pe boală

0 comentariu

Când am început să scriu această analiză politică mi-am adus aminte ce am pățit la o nuntă la care am fost obligat să particip întrucât socrii mari au venit și ei la unirea odraslelor mele, căci așa se practică de când lumea. Vii la mine, vin și eu la tine. De precizat că e vorba de nuntă, nu de înmormântare. Jumătate din timp nu am mâncat și nici n-am băut nimic, întrucât eram flancat de doi sașii. Când dădeam să îmbuc ceva, celălalt îmi bea vinul. Când dădeam să-mi înmoi buzele cu o licoare contrafăcută, că doar nu era să ne dea vreun vin nobil, celălalt îmi mânca farfuria cu sarmale. 

Am rezolvat totul după ceva timp, așezându-i unul lângă altul. Așa se întâmplă, dragi cititori, și în actuala politică mioritică. Găștile de interese numite partide, se forțează fiecare să înhațe ciolanul celuilalt și profitând că merge la wc imediat îi ia locul în fotoliu. Am făcut acest preambul pentru a vă spune că partidul unic a făcut scut în jurul ministrului mincinos care ia din banii bolnavilor. 

Mai exact au votat împotriva moțiunii USR și Forța Dreptei, nu că ar fi mai breaze și acestea, mai ales că ambele sunt în picaj delirant și cu șanse reale de a nu mai intra în viitorul Parlament. 

Știu, mulți dintre voi nu mizează nici pe UDMR, o organizație care se vrea partid, folosită până acum ca balama în politica românească. Acum 172 de deputați liberali și pesediștii au votat pentru menținerea în funcție a inventatorului taxei pe boală și, implicit, pentru păstrarea acestei taxe aberante. Liberalii chiar au comis-o rău căci au mințit că susține eliminarea taxei. Este vorba de taxa de 10 % pe concediile medicale introdusă în mod intenționat ca să crească colectarea la buget. Așa că Guvernul va lua și în luna martie din banii bolnavilor de cancer, al gravidelor care au sarcini cu risc maternal, a femeilor care tocmai au născut, deși toate aceste categorii au contribuit ani la rând. 

Ca să înțelegem mai bine lipsa de logică a acestei taxe, e ca și cum un pensionar ar fi forțat să plătească din pensie contribuția pentru pensie. Se  bagă mâna pe față în buzunarele românilor, al celor mai vulnerabili dintre ei, pentru că vorbim de situații de risc sau de boală, situații dificile. 

Doar în prima lună a anului, taxa pe boală a redus veniturile a 25.000 de părinți care au avut nevoie de una sau mai multe zile de concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav, a peste 9000 de mame cu sarcini cu risc maternal și a 5000 de mame care au născut la începutul anului în curs. Cifrele au crescut în februarie și continuă în fiecare zi în care este ținut la sertar proiectul de eliminare a taxei pe boală.

Citeşte şi

Newsletter

Subscribe our newsletter for latest news around the world. Let's stay updated!

@2024 STIRI DE DODROGEA – Ziar Independent || E-mail: [email protected][email protected]

Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale. Puteți accepta sau gestiona preferințele dvs. făcând clic mai jos. Aceste alegeri nu vă vor afecta navigarea. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Prin click “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tehnologiilor de tip Cookie, VEZI SETARILE INDIVIDUALE” puteti schimba preferintele in mod individual. ACCEPT TOATE VEZI SETARILE INDIVIDUALE

Politica de confidențialitate și cookie-uri
-
00:00
00:00
Update Required Flash plugin
-
00:00
00:00