Capacitatea umană de autoînșelare pare să nu aibă limite. Tiraniile, revoluțiile și pandemiile moderne nu se mulțumesc să controleze doar trupurile cetățenilor, ci urmăresc să înrobească și mințile acestora. Propaganda lor totalitară nu este doar o formă de comunicare sau persuasiune; este un mecanism de agresiune simbolică care manipulează emoțiile și gândirea.
Propaganda apelează la frică, la instinctul de comuniune și subordonare, oferind iluzia unei misiuni superioare, a unei cauze nobile care cere loialitate absolută.
Propaganda și hipnoza colectivă
Propaganda totalitară de care am avut si noi parte cu ocazia revoluțiile și a recentelor pandemii funcționează ca o formă de hipnoză colectivă.
Aceasta presupune două părți esențiale: pe de o parte, “magicianul” – regimul sau liderul care orchestrează mesajul, și, pe de altă parte, cel care acceptă “vraja” – masele care se lasă convinse și controlate. Transformarea prin propagandă este subtilă și profundă, asemenea unei vraji care cucerește treptat mintea individului.
Dar există un moment de “dezmeticire”, atunci când cei mai fanatici adepți devin conștienți de înșelăciunea în care au trăit. Această dezmeticire este o regăsire a clarității, a simțului văzului. Foștii credincioși devotați, adevărații fanatici ai cauzei, se transformă adesea în cei mai aprigi apostați. Pentru vechii lor camarazi, aceștia sunt “renegați” – trădători de neiertat, care au schimbat tabăra.
Misterul valizei lui Walter Benjamin
Nu vom ști niciodată ce se afla în celebra valiză neagră a lui Walter Benjamin, dispărută fără urmă după moartea sa misterioasă. Valiza putea conține o scrisoare de adio, o mărturie finală sau o profeție despre viitor. Ceva atât de important încât Benjamin era convins că ar fi putut schimba cursul istoriei. Întrebarea rămâne: ce era în acea valiză? Un testament al rupturii sale cu religia politică a vremii?
Hannah Arendt, una dintre cele mai strălucite minți care a reflectat asupra totalitarismului și vieții intelectuale a secolului XX, ne oferă o cheie hermeneutică pentru a înțelege ultimele zile ale lui Benjamin. Ea ne amintește că acesta a murit pe 26 septembrie 1940, în circumstanțe stranii, în timpul Pactului Hitler-Stalin – o perioadă în care două dintre cele mai temute forțe polițienești secrete din Europa colaborau strâns.
Ecourile unei tragedii colective
Istoria valizei negre a lui Walter Benjamin, una dintre cele mai fascinante enigme ale exilului intelectualilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În 1940, când Benjamin a fugit din Franța ocupată de naziști, valiza lui a devenit un simbol al disperării și al valorii pe care o punea asupra lucrărilor sale nepublicate.
Sinuciderea lui Walter Benjamin a avut un ecou profund în cercul intelectualilor exilați din Europa. Arthur Koestler, un prieten apropiat al lui Benjamin și el însuși un scriitor și disident, a încercat să își ia viața la aflarea veștii. El a folosit ceea ce rămăsese din pastilele de sinucidere pe care i le dăruise Benjamin. A eșuat, dar tragica sa încercare a marcat începutul unui drum de suferință care avea să se încheie cu sinuciderea sa în Londra, câteva decenii mai târziu.
Deși știm că Benjamin a predat o copie a proiectului său major, “The Arcades Project”, lui Georges Bataille înainte de plecare, și a dat lui Hannah Arendt “Tezele despre filosofia istoriei”, valiza rămâne încă o întrebare deschisă. Ea nu a fost niciodată găsită, iar inventarul oficial din Portbou nu menționează un manuscris specific. Ce anume conținea valiza – poate un alt manuscris important sau lucrări personale – este încă necunoscut.
Moartea tragică a lui Benjamin în Portbou și circumstanțele călătoriei sale reprezintă o oglindire a destinului multor refugiați intelectuali care fugeau de persecuție. Ajuns la granița dintre Franța și Spania, Benjamin a ales să își încheie viața, temându-se că va fi trimis înapoi în mâinile naziștilor.
Întreaga poveste a lui Walter Benjamin, de la valiza pierdută până la moartea sa, întruchipează dilema intelectualilor care au trăit în umbra regimurilor totalitare. În fața unor forțe ce păreau de neoprit, mulți dintre aceștia s-au găsit prinși între loialitatea față de o idee revoluționară și realitatea brutală a vremurilor.
Benjamin, asemenea altor gânditori, a lăsat în urma sa un testament filozofic – un avertisment despre pericolul subjugării psihice și al autoînșelării colective în fața puterii vremelnice.
Urmărește-ne pe 
