Reactorul 1 de la Cernavodă ar putea fi modernizat de coreeni

Compania Korea Hydro & Nuclear Power (KHNP), controlată de statul sud-coreean, ne-a transmis că a încheiat un acord cu grupul canadian Candu Energy Inc. pentru a pentru a accelera pregătirile în vederea depunerii unei oferte la licitaţia care urmează fie organizată pentru modernizarea reactorului 1 de la Cernavodă, conform informațiilor furnizate de agenția Yonhap. KHNP a precizat că a semnat un contract de servicii de inginerie cu Candu, în conformitate cu obiectivul lor de a participa la modernizarea reactorului 1 a centralei nucleare de la Cernavodă (România).

Obiectivul de investiții vizează înlocuirea unor componente cheie şi construirea infrastructurii necesare care vor permite Reactorului 1 de la Cernavodă să mai funcţioneze pentru încă 30 de ani. Potrivit parteneriatului încheiat cu Candu, KHNP urmează să elaboreze un plan pentru construcţia infrastructurii prevăzute de proiect. Pentru acelaşi proiect, KHNP a semnat anul trecut un acord de consorţiu tripartit cu grupul canadian Candu Energy şi cel italian Ansaldo Nucleare S.p.A. Unitatea 1 a centralei nucleare (CNE) Cernavodă, cu o putere instalată de 700 MW, a fost pusă în funcţiune în 1996 şi a livrat, până în prezent, 133 milioane MWh, reprezentând 9% din consumul naţional, pe o perioadă de 26 de ani. De asemenea, Unitatea 1 a împiedicat eliberarea în atmosferă a 130 de milioane de tone de CO2.

Proiectul de retehnologizare a Unităţii 1, iniţiat în 2017, este implementat în trei etape, în conformitate cu experienţa şi practica internaţională în domeniu. Faza I a Proiectului de retehnologizare s-a derulat în perioada 2017-2022 şi a constat în demonstrarea capacităţii componentelor actuale ale reactorului Unităţii 1 de a funcţiona mai mult de 210.000 de ore la puterea nominală, cel puţin până la sfârşitul anului 2026, finalizarea scopului lucrărilor din cadrul Proiectului de retehnologizare, precum şi demonstrarea fezabilităţii Proiectului de retehnologizare, etapă care s-a finalizat în februarie 2022, odată cu aprobarea de către Adunarea Generală a Acţionarilor a Studiului de Fezabilitate şi a deciziei de investiţie.

Costul estimat al investiţiei este de 1,85 miliarde de euro, potrivit economica.net.

Articole asemănatoare

Cadrele medicale au fost solicitate să intervină la Sibioara, lângă fermă. A avut loc un tragic accident rutier.

A fost eliberată autorizația pentru construcția unei parcări supraetajate în cartierul Tomis Nord

Șoferii români de TIR: “3.450 de euro și dispecerat în limba română”

Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale. Puteți accepta sau gestiona preferințele dvs. făcând clic mai jos. Aceste alegeri nu vă vor afecta navigarea. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Prin click “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tehnologiilor de tip Cookie, VEZI SETARILE INDIVIDUALE” puteti schimba preferintele in mod individual. VEZI SETARILE INDIVIDUALE