Două avioane fără pilot au fost recepţionate de către Poliția de Frontieră la sediul Grupului de Nave Mangalia ca urmare a unei sponsorizări din partea companiei  Philip Morris Internațional.


Ieri, în Portul Mangalia, la sediul Grupului de Nave Mangalia din cadrul Gărzii de Coastă, a avut loc evenimentul de predare a două drone de tip avion către Poliția de Frontieră Română. La ceremonie au participat domnul secretar de stat, chestor general de poliție Bogdan Despescu, și inspectorul general al Poliției de Frontieră Române, chestor de poliție Cornel-Laurian Stoica.

Pentru a preveni și a combate infracționalitatea transfrontalieră în toate formele ei, precum și pentru a ține pasul cu tehnologia din ce în ce mai avansată utilizată de infractori, polițiștii de frontieră trebuie să dispună de echipamente moderne și eficiente. Astfel, intrarea în dotarea Poliției de Frontieră Române a două drone de tip avion, cu decolare verticală, marchează o etapă importantă în consolidarea capacităților instituției pentru asigurarea securității naționale și a stabilității în regiune.

Cele două drone au fost recepționate ca urmare a unei sponsorizări din partea companiei Philip Morris Internațional, în cadrul unui parteneriat între Poliția de Frontieră și societatea civilă. Scopul acestui proiect este îmbunătățirea capacității de supraveghere a frontierei de stat și combaterea traficului ilicit cu țigarete și a altor forme de infracționalitate transfrontalieră.

Polițiștii de frontieră care operează aceste drone au parcurs un program complex de training în Africa de Sud, timp de zece zile, pentru a putea utiliza aeronavele la capacitate maximă. Avantajul utilizării acestor drone constă în capacitatea lor de a supraveghea zone de până la 150 km, ceea ce permite intervenții rapide și eficiente ale echipajelor.

Aceste două drone se alătură celor 38 de aeronave fără pilot aflate deja în dotarea Poliției de Frontieră Române, completând astfel arsenalul instituției în lupta împotriva infracționalității transfrontaliere. Eforturile Poliției de Frontieră vizează și suplimentarea numărului de operatori licențiați pentru pilotarea acestor aeronave, în scopul creșterii eficienței operaționale.

Anul trecut, polițiștii de frontieră care operează aceste drone au efectuat peste 6.500 de misiuni de supraveghere aeriană, depistând peste 400 de cetățeni străini care au încercat să treacă ilegal frontiera și întocmind 3 dosare penale privind contrabanda. Aceste noi capabilități vin în completarea altor echipamente achiziționate anul trecut, contribuind la întărirea securității la frontiera României și la frontierele externe ale Uniunii Europene.

Articole asemănatoare

Începe judecata în dosarul de corupție a lui Cristian Radu, primarul din Mangalia

Aproape toți angajații Șantierul Naval Mangalia vor intra în șomaj tehnic

Un delfin mort a fost descoperit pe plaja Luca

Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale. Puteți accepta sau gestiona preferințele dvs. făcând clic mai jos. Aceste alegeri nu vă vor afecta navigarea. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Prin click “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tehnologiilor de tip Cookie, VEZI SETARILE INDIVIDUALE” puteti schimba preferintele in mod individual. VEZI SETARILE INDIVIDUALE