Prima pagină » Actualitati » Cultura » Personalități Dobrogene » Roman Jora – un mare maestru coregraf

Roman Jora – un mare maestru coregraf

0 comentariu

Teatrul Jean Bart Tulcea ne anunța despărțirea de un neprețuit maestru coregraf Roman Jora ( 7 octombrie 1934, Jurilovca – 10 aprilie 2024, Tulcea). Viața sa a fost complet și profund dedicată culegerii de dansuri folclorice dobrogene și ale minorităților etnice, dar, mai ales, instruirii a nenumărate generații de dansatori amatori, din majoritatea localităților din județul Tulcea, nu în ultimul rând, maestrul coregraf Roman Jora este autorul unor importante volume de folclor muzical-coregrafic. După absolvirea Școlii Pedagogice cu limba de predare rusă din București, a fost învățător în localitățile Bordusani, județul Ialomița, Sarichioi și Jurilovca, județul Tulcea, apoi instructor-coregraf la Casa Raională de Cultură din Babadag, județul Tulcea. În anul 1968 s-a transferat ca referent la Centrul Județean de Conservare și Valorificare a Tradiției și Creației Populare din Tulcea, unde a activat până la pensionare.

Maestru coregraf al ansamblului folcloric ,,Baladele Deltei” din Tulcea, din anul 1997, a absolvit cursurile de coregrafie, cu gradul I. Cercetător al folclorului coregrafic românesc și al minorităților naționale din județul Tulcea, a pregătit numeroase ansambluri folclorice românești, ucrainene, grecești, lipovenești și macedonene cu care s-a deplasat în țară și în străinătate la festivaluri naționale și internaționale (a fost în Rusia, Danemarca, Anglia, Ucraina, Franța). A colaborat la Buletinul cultural informativ al Inspectoratului pentru Cultură, la Analele Dobrogei, la revista Zorile – în care i-au apărut materialele despre folclorul rus lipovenesc. A publicat în anul 1982 volumul „Folclor coregrafic nord-dobrogean” ( editat de Comitetul pentru Cultură, Tulcea), urmat de „Folclor coregrafic nord-dobrogean” (II), Ex Ponto, 2006. În 2007 publică „Folclor muzical-coregrafic aromân și meglenoromân”, tot la Editura Ex Ponto, Constanța.

Roman Jora este de asemenea autorul volumului „Folclor muzical-coregrafic al rușilor lipoveni din Județul Tulcea”, Ex Ponto, Constanța, 2014 și are o contribuție importantă privind documentarea dansurilor ucrainene în cadrul lucrării „Ucrainenii din Dobrogea”, autor Virgil Rițco, Editura PIM, 2021.

Citeşte şi

Newsletter

Subscribe our newsletter for latest news around the world. Let's stay updated!

@2024 STIRI DE DODROGEA – Ziar Independent || E-mail: [email protected][email protected]

Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale. Puteți accepta sau gestiona preferințele dvs. făcând clic mai jos. Aceste alegeri nu vă vor afecta navigarea. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Prin click “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tehnologiilor de tip Cookie, VEZI SETARILE INDIVIDUALE” puteti schimba preferintele in mod individual. ACCEPT TOATE VEZI SETARILE INDIVIDUALE

Politica de confidențialitate și cookie-uri
-
00:00
00:00
Update Required Flash plugin
-
00:00
00:00