Capitane,
Nu fi trist!
Garda merge inainte
Prin partidul comunist!
Din Craiova pan’la Iasi
Se resimte lipsa sarii,
Fiindca cei mai multi ocnasi
Au ajuns la carma tariiPastorel Teodoreanu
Relația dintre legionari și comuniști în România interbelică și postbelică a fost una contradictorie și complexă, oscilând între rivalitate și colaborare strategică. Deși erau inamici ideologici, având viziuni opuse asupra ordinii sociale și politice, cele două grupuri au ajuns să colaboreze temporar în anumite momente, datorită împrejurărilor politice.
Atât comuniștii, cât și legionarii susțineau ideea unei „lumi noi” și a „omului nou”, dorind să revoluționeze structura societății românești. În timp ce comuniștii proclamau o schimbare globală, visând la o lume internaționalizată, legionarii vedeau schimbarea doar la nivel național, păstrând idealurile de proprietate privată și stat național.
Ambele grupuri criticau exploatarea și sărăcia majorității, precum și bogăția și corupția unei elite politice și economice. Dar viziunile lor asupra modului în care trebuia realizată această schimbare erau radical diferite. Comuniștii urmăreau abolirea proprietății private și instaurarea egalitarismului, în timp ce legionarii susțineau ierarhia socială și respectarea diferențelor, pe care le considerau „firești” și „lăsate de Dumnezeu.”
Acest parteneriat de circumstanță a culminat cu un pact de neagresiune în 1945, care s-a dovedit a fi o capcană pentru legionari, pregătind terenul pentru înfrângerea lor finală și triumful totalitarismului comunist.
Similaritățile și Motivele pentru o Alianță de Ocazie
Ambele mișcări au apărut ca răspuns la crizele economice și sociale ale vremii și au fost atrase de ideea de a schimba radical societatea românească. Comuniștii militau pentru revoluția proletară și instaurarea unei lumi egalitariste, fără proprietate privată, iar legionarii, deși susțineau proprietatea privată și valorile naționale, doreau la rândul lor o revoluție culturală și naționalistă. Ambele curente au respins democrația și au urmărit instaurarea unui regim de partid unic.
După instaurarea stării de asediu în 1934, autoritățile au interzis organizațiile muncitorești, împiedicând astfel comuniștii să recruteze noi membri. Aceștia au profitat de apariția Corpului Muncitoresc Legionar în 1936 pentru a se infiltra în Mișcarea Legionară și pentru a-și extinde influența.
În 1941, în timpul rebeliunii legionare, comuniștii deghizați în legionari au profitat de haosul creat pentru a-și avansa scopurile, infiltrând mișcarea și participând la acte de violență. Aparent, legionarii nu aveau cunoștință de infiltrarea comunistă, ceea ce a dus la asocierea celor două grupuri în ochii opiniei publice.
Comuniștii s-au deghizat în legionari în ianuarie 1941
Un moment semnificativ al acestei „colaborări” forțate a avut loc în ianuarie 1941, în timpul rebeliunii legionare împotriva regimului condus de generalul Ion Antonescu. În haosul creat, comuniștii s-au deghizat în legionari și au participat la actele de violență și vandalism din București, atacând cartierele evreiești și creând o atmosferă de teroare. Pentru comuniști, acest moment a reprezentat o modalitate de a destabiliza ordinea publică și de a submina încrederea în Mișcarea Legionară. După ce revolta a fost înfrântă, mulți dintre legionari au fost arestați, în timp ce comuniștii s-au repliat rapid, pregătindu-se pentru oportunități viitoare.
Pactul Imoral din 1945: O Capcană pentru Legionari
În 1945, după venirea Armatei Roșii și a ocupării României, comuniștii au căutat să elimine toată opoziția politică. Deși legionarii fuseseră puternic afectați de prigoana autorităților, aveau încă o influență semnificativă, fiind răspândiți și bine organizați.
Astfel, comuniștii au propus un pact de neagresiune liderilor legionari din aripa condusă de Nicolae Petrașcu. Potrivit acestui acord, legionarii ar fi primit acte de identitate și permisiunea de a se angaja în diverse domenii, cu condiția să renunțe la activitatea politică. Comuniștii au promis, de asemenea, că vor opri campania de arestări și represiuni împotriva membrilor Mișcării Legionare care acceptau aceste condiții.
În realitate, acest pact a fost doar o stratagemă, o modalitate prin care comuniștii să câștige timp și să slăbească rezistența legionară, în timp ce își consolidau poziția politică cu sprijinul sovietic. Legionarii au depus armele, iar unii chiar s-au alăturat Partidului Comunist, sperând să-și continue lupta naționalistă în cadrul noii structuri politice.
Sfârșitul Pactului și Înfrângerea Legionarilor
Odată ce regimul comunist s-a stabilizat și a avut un control ferm asupra structurilor de putere, comuniștii au denunțat pactul din 1945 și au reluat represiunea împotriva legionarilor. Mulți dintre cei care se alăturaseră partidului au fost arestați sau executați, iar mișcarea legionară a fost distrusă aproape în totalitate.
În 1948, după proclamarea oficială a Republicii Populare Române, represiunea a devenit intensă. Închisorile s-au umplut de foști legionari, în special de cei care refuzaseră să colaboreze cu comuniștii sau încercaseră să organizeze mișcări de rezistență. Cei care au supraviețuit acestei perioade au fost eliberați abia în 1964, după o amnistie politică.
Lecția Istorică
Colaborarea dintre comuniști și legionari s-a dovedit a fi o capcană pentru cei din urmă. Pactul din 1945, văzut ca o salvare temporară de către legionari, s-a dovedit o înșelătorie abil orchestrată de comuniști pentru a-și elimina un adversar periculos. Experiența românească a arătat cum alianțele de circumstanță între ideologii incompatibile sunt fragile și cum mișcările totalitare pot folosi astfel de pacte doar pentru a-și consolida puterea și a-și elimina rivalii.
Urmărește-ne pe 
