La data de 9 iunie 1848, pe Câmpia Libertăţii de la Izlaz, a avut loc o amplă adunare populară, ocazie cu care a fost citită așa numita „Proclamație de la Islaz”, program constituțional întocmit de un comitet revoluţionar din Muntenia, ce a marcat începutul Revoluției de la 1848 din Ţara Românească.
Trebuie amintit ca Islazul a fost ales de Nicolae Bălcescu ca loc al declanșării revoluției din Țara Românească, deoarece exista teama unor conflicte armate între revoluționari și trupele domnitorului Gheorghe Bibescu, dar și pentru că, atât comandantul companiei de dorobanți, care avea sub pază portul și frontiera din acesta zonă , căpitanul Nicolae Pleșoianu, cât și șeful administrației din acest mic port dunărean, erau de partea revoluționarilor.
Proclamația de la Islaz citită de către Ion Heliade Rădulescu, prevedea independența administrativă și legislativă a țării, crearea unei gărzi naționale, egalitatea în drepturi a tuturor cetățenilor, indiferent de naționalitate și de religie, convocarea unei Adunări Constituante spre a pune bazele unei Constituții, eliberarea și împroprietărirea țăranilor, alegerea unui domn responsabil pe termen de cinci ani, separația puterilor în stat și altele. În același timp, a fost format un guvern provizoriu, constituit din Ion Heliade Rădulescu, Christian Tell, Ştefan Golescu, Nicolae Pleşoianu, Gheorghe Magheru și preotul Radu Şapcă, care se adresează domnitorului Gheorghe Bibescu, cerându-i să semneze actul Proclamației de la Islaz.
Ştiind că a pierdut sprijinul armatei, Bibescu semnează la data de 13 iunie această proclamație și acceptă revendicările trecute în ea, apoi abdică și pleacă în Transilvania, lăsând ca țara să fie condusă de Guvernul Provizoriu. A doua zi însă, armatele otomane, conform unei înţelegeri ruso-turce, vor pătrunde în Ţara Românească, iar cele rusești în Moldova. În aceste condiții, la începutul lunii iulie 1848 Guvernul Provizoriu este nevoit să demisioneze, iar în locul lui va fi aleasă o Locotenență Domnească, ce va conduce țara până în septembrie 1848.
Apoi, în urma unei noi intervenții a armatei turcești și după crâncena bătălie din 13 septembrie 1848 din Dealul Spirii dintre trupele turcești aflate în București și compania de pompieri condusă de căpitanul Pavel Zăgănescu, revoluția de la 1848 din Tara Românească va fi înfrântă.