Teroarea sovietică împotriva populaţiei Basarabiei şi Bucovinei de Nord a început imediat după ocuparea acestor teritorii româneşti în 28 iunie 1940, însă apogeul acestei terori a fost ziua de 12 iunie 1941 atunci când zeci de mii de basarabeni și bucovineni au fost adunați și deportați în regiuni din Siberia sau Asia Centrală. Însă pregătirea pentru aceste deportări a început încă din noiembrie 1940, când a fost emis un ordin al NKVD-ului prin care se cerea urgentarea identificării „elementelor antisovietice” din Basarabia și Bucovina de Nord. Pe listele de nume întocmite în teritoriu, trebuiau trecuți liderii partidelor politice românești, profesorii, medicii, învățătorii, preoții, proprietarii de fabrici, oameni de afaceri, precum și foștii prefecți ori primarii din aproape toate localitățile basarabene si bucovinene. Astfel, încă de pe 31 mai 1941, comisarul Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice ,Sergo Goglidze, i-a trimis personal lui Stalin un raport în care a cerut permisiunea de a deporta urgent „anumite elemente antisovietice” din țară. Permisiunea Moscovei a fost acordată imediat , iar NKVD-ul a trimis organelor locale de forță instrucțiuni detailate privind desfășurarea deportărilor. Operațiunea a fost programată pentru 12 iunie 1941 și trebuia finalizată în decurs de 24 de ore, pentru a evita tulburările. Astfel strămutările au început în noaptea de 12 spre 13 iunie, iar conform dispoziției oficiale, pentru pregătiri deportaților li se alocau două ore, însă în realitate marii majorității a persoanelor deportate nu li s-au dat nu mai mult de 30 minute pentru pregătiri. De asemenea nu li s-au permis să ia mai mult de 10 de kg de bunuri personale, iar banii și obiectele de valoare au fost confiscate de soldați, pe când bunurile ce nu puteau fi transportate precum casa, pământul, vitele , au fost confiscate de stat. Deportaților li s-au spus să meargă la locurile de adunare din stațiile de cale ferată ,cu propriile căruțe, iar pe cei care nu aveau un mijloc de transport ,soldații i-au încărcat în mașini militare. În staţiile de cale ferată, membrii fiecărei familii erau separaţi în felul următor: capii de familii într-o parte, tinerii peste 18 ani în altă parte, femeile,copiii şi bătrânii de altă aparte. A urmat apoi îmbarcarea în vagoanele de marfă, câte 70-100 persoane fără apă și hrană, în fiecare vagon. Drumul spre locurile de deportare a durat vreo două-trei săptămâni în condiții îngrozitoare, deoarece în plină vară deportații duceau lipsă de apă potabilă, iar de mâncare li se dădea doar peşte sărat. Pe parcursul drumului, deportaţilor nu le-a fost acordată nici un fel de asistenţă medicală, astfel că în vagoanele murdare şi fără asigurarea celor mai elementare condiţii sanitare s-au răspândit diverse boli infecţioase şi mulţi deportați au decedat din această cauză. După ajungerea la destinaţie deportații au fost obligaţi să îşi construiască propriile lagăre, să lucreze în condiţii foarte grele cu temperaturi extreme, cu norme de muncă greu de atins și cu hrană proastă şi puţină, ceea ce a făcut ca un număr mare de deportați basarabeni și bucovineni să moară departe de locurile de unde au plecat.
Urmărește-ne pe 
