În anii ‘70, Piața Ovidiu, fosta Piață a Independenței…arată aproape la fel ca în anul 1921, când a avut loc ultima sistematizare a orașului.
Tot în același an, statuia lui Ovidius Publius Naso a fost amplasată în acest loc, în care o vedem și astăzi. Pană atunci, statuia își mai mutase locul prin piață, însă din acel moment a fost întoarsă către mare.
Tot din anul 1921 avem Palatul Comunal, actualul Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța. A fost sediu de primărie pentru că la acea vreme orașul era denumit comună urbană, de aici și numele de „Palat Comunal“. O construcție în stil neo-românesc creată după planurile arhitectului Victor G. Ștefănescu, același arhitect care a creat Catedrala Întregirii Neamului de la Alba Iulia, locul în care, pe 15 octombrie 1922, au fost încoronați ca suverani ai României Regele Ferdinand și Regina Maria. Victor G. Ștefănescu a lucrat împreună cu un alt coleg de-al său la Moscheea Carol I, pe care de altfel o putem admira și chiar vizita fiind situată la doar câțiva pași de Piața Ovidiu. Lucrările Moscheei au fost finalizate în anul 1913, fiind și inaugurată în același an. Arhitectul face astfel niște paralele frumoase între cultul musulman și creștinism.
Grecul Hrisicos ridică la 1900 un hotel cu două etaje pe colţul format de str. Traian şi Str. Pescarilor. E începutul personalizării oraşului, care se va întinde în întreaga Peninsulă.
Printre alte clădiri istorice pe care le regăsim de jur împrejurul pieței, poposește sediul Băncii Naționale a României, filiala Constanța. Povestea acestei clădiri începe cu aproximativ 120 de ani în urmă, când în acest loc exista un hotel numit Gambetta. În 1914 a fost inițiată construcția hotelului numit Mercur, un hotel de lux care urma a fi cel mai tare hotel din Constanța bucurându-se de această poziție din ce în ce mai populată a orașului.
Însă, povestea lui s-a încheiat destul de repede deoarece în anul 1916, după cum bine știm, Constanța s-a aflat sub ocupație germano-bulgară, acest hotel fiind rechiziționat de către armata de ocupație.
Până spre sfârşitul anului 1916, anul în care România intră în război, armenii de aici (grupaţi la început în jurul bisericii armeneşti de pe str. Callatis nr. 1) îşi clădesc cele mai frumoase case.
Din anii 20, în fața statuii lui Ovidius, se aflau cele cinci clădiri care nu mai există în prezent. Au fost numite generic „casele Torosian“ după un armen foarte bogat, Nazaret Torosian, care a construit prima casă.
În Piaţa Ovidiu, Torosian îşi face 3 hoteluri, pe str. Lascăr Catargiu (astăzi str. N. Titulescu) se înalţă Casa Ermizian (Casa cu Lei),
Partea interesantă a poveștii este că cele cinci case aparțineau unui grec, unui armean, unui evreu, unui bulgar și unui român, ceea ce ne arată multi-culturalitatea acestei zone.
Cea care devine o perlă a oraşului este casa fraţilor Manissalian care va străjui faleza până în 1941 când va dispărea, fiind bombardată de către ruşi. Ea era localizată pe b-dul Elisabeta colţ cu str. D.A. Sturza (fostă str. Romană, azi str. Revoluţiei din 1989), în apropiere de Catedrala Sf. Petru şi Pavel.
În anul 1977, în urma devastatorului cutremur, fundațiile acestor case au avut foarte mult de suferit. Acesta este motivul pentru care în anii 80 au fost dărâmate. Și pentru a oferi un strop de culoare acestei istorii, circulă o poveste urbană care nu are nicio legătură cu realitatea, dar mereu face turiștii să râdă: „În 1977, atunci când a fost inaugurat Muzeul de Arheologie în incinta Palatului, Ceaușescu, din balcon, ar fi observat că statuia lui Ovidius nu vede marea din cauza clădirilor și ar fi ordonat distrugerea lor.
În stânga sa, se află Casa Hrisicos, o clădire mai veche de 100 de ani. În anul 1900 a fost inaugurat un hotel de către un negustor de vinuri, numit Gheorghe Hrisicos, care a reușit să facă un restaurant de lux. Pe terasa, acum inexistentă, a hotelului veneau Barbu Ștefănescu Delavrancea, I.L. Caragiale, Alexandru Vlahuță bucurându-se de preparate gustoase sau pur și simplu de o băutură, fiind considerat unul dintre localurile „de fițe“, după cum le numim noi în zilele de azi. În stânga muzeului se află Casa Damadian, în dreapta muzeului este Edificiul Roman cu Mozaic care datează din antichitate, cel mai probabil din secolul IV după Hristos, din vremea împăratului Constantin cel Mare.
În nordul Pieței Ovidiu vedem fostul Hotel High Life care astăzi este un hotel cu o terasă foarte frumoasă, reabilitarea făcându-se păstrând planurile originale.
Adăugând încă o notă lirică cu haz, se spune că statuia Ovidius a fost așezată cu fața către mare deoarece acesta fiind exilat din Roma, privea gânditor către întinderea de apă așteptând o scrisoare de la împăratul Romei în care să i se spună că are voie să revină acasă. Însă, această veste nu a venit, iar el și-a găsit sfârșitul în Constanța.
Este parte a istoriei acestui loc și a istoriei noastre, iar noi trebuie să ne mândrim cu acest lucru.
Povestea acestor clădiri compun povestea orașului în care trăim – Constanța.
Sursă de documentare: Cristian Cealera, reprezentant al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Ziarul Ziua
Urmărește-ne pe 
