Cătălin Cherecheș, fostul primar din Baia Mare, va fi adus în țară pentru a-și ispăși pedeapsa de cinci ani de închisoare pentru luare de mită, după ce justiția germană a aprobat extrădarea sa. Poliția Română a anunțat astăzi că va trimite o escortă pentru a-l aduce înapoi în țară, la o dată care va fi stabilită de comun acord cu autoritățile germane. Cherecheș a fugit din țară pe 24 noiembrie anul trecut, imediat ce a aflat sentința dată de magistrați, însă a fost prins patru zile mai târziu, în gara din Ausburg, Germania. Fuga sa a dus la schimbarea șefului Poliției Maramureș și la deschiderea unei anchete la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, prin care a reușit să iasă din țară fără a fi recunoscut.
Leave a Reply