Implementarea proiectelor de mobilitate urbană în municipiul Constanța avansează, cu scopul de a fi finalizate în cursul acestui an. În 2023, termenele de finalizare au fost amânate de mai multe ori, ultimul fiind stabilit pentru sfârșitul lunii decembrie, conform contractelor. Proiectele, finanțate inițial prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, au fost fazate și continuă cu fonduri europene din Programul Regional Sud – Est 2021 – 2027.
Obiectivul general al acestor proiecte vizează promovarea mobilității urbane durabile prin regenerarea urbană a zonei centrale, prin măsuri menite să sporească accesibilitatea și mobilitatea pietonală. Se urmărește creșterea cotei modale a deplasărilor pietonale și cu bicicleta, prin transformarea segmentului străzii Ștefan cel Mare într-o esplanadă pietonală modernă, modernizarea infrastructurii pietonale pe străzile adiacente, crearea de benzi dedicate pentru transportul public și piste de biciclete pe Bulevardul Ferdinand și pe strada Mircea cel Bătrân. Totodată, se dorește descurajarea utilizării autoturismelor în zona centrală, prin restricționarea accesului acestora, pentru a reduce emisiile de CO2.
Într-o ședință a Consiliului Local Constanța din februarie, s-a adoptat un proiect privind modificarea și completarea HCL nr. 63/2013, prin care s-a decis renunțarea la reabilitarea carosabilului pe mai multe străzi din zona centrală. Primarul Vergil Chițac a explicat că această decizie a fost luată deoarece reabilitarea nu era eligibilă pentru finanțare europeană, iar fondurile pierdute nu ar fi putut fi refăcute prin aceeași metodă.