Bolnavii de cancer neasigurați, gratuitate la tratament începând cu 1 iulie 2024

Pacienții bolnavi de cancer neasigurați vor beneficia, începând cu 1 iulie 2024, de servicii medicale gratuite, în cadrul Planului Național de Cancer. Valeria Herdea, președinta Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, a declarat, pentru  Agerpres, că pachetul de analize și investigații medicale de care are nevoie un bolnav de cancer va fi decontat de la bugetul de stat, măsură luată după ce, anul trecut, 204.722 de persoane erau în evidență ca fiind suferinde de cancer.

Aceasta a explicat și parcursul pe care un bolnav suspect de cancer și neasigurat îl are de urmat până la stabilirea diagnosticului și obținerea tratamentului.

„Se va face acelaşi parcurs ca la ceilalţi pacienţi, fiindcă e un drept constituţional într-o astfel de boală. Faptul că se asumă aşa ceva este mare lucru, din punctul meu de vedere. Avem cancere de colon, cancere de esofag, cancere pulmonare, cancer de sân etc., cu o mortalitate foarte mare, deci o astfel de măsură e foarte binevenită. Planul Naţional de Cancer este unul dintre dezideratele cele mai importante pe care eu, personal, le apăr în acest mandat, pentru că nu este normal să moară atâţia oameni. Avem 204.722 de pacienţi cu cancer la 31 decembrie anul trecut şi 2.700 dintre ei sunt copii”, a mai afirmat Valeria Herdea.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *