Prima pagină » Actualitati » Actualitate » Cererea lui Radu Mazăre de liberare condiţionată, respinsă de Judecătoria Sectorului 4 

Cererea lui Radu Mazăre de liberare condiţionată, respinsă de Judecătoria Sectorului 4 

0 comentariu

Cererea lui Radu Mazăre de liberare condiţionată a fost respinsă, miercuri, de Judecătoria Sectorului 4, dar decizia magistraţilor nu este definitivă. În cazul în care această hotărâre nu se va schimba la instanţa superioară, Radu Mazăre mai poate formula o nouă cerere de liberare condiţionată peste nouă luni.

“În baza art. 587 alin. (2) C.proc.pen. raportat la art. 59 C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C.pen. respinge cererea de liberare condiţionată formulată de petentul-condamnat Mazăre Radu Ştefan, în prezent deţinut în Penitenciarul Bucureşti-Jilava, ca neîntemeiată. În temeiul art. 587 alin. (2) din C.proc.pen., fixează termen de reiterare de 9 luni, care va curge de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, după expirarea căruia propunerea sau cererea va putea fi reînnoită”, se arată în minuta instanţei. 

Decizia Judecătoriei Sectorului 4 nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare. 

Radu Ștefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanța, a primit mai multe condamnări în diferite dosare. În februarie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat la 9 ani de închisoare în dosarul Retrocedărilor din Constanța. Acesta a fost interzis să dețină anumite drepturi și funcții publice, atât pe durata executării pedepsei, cât și pentru o perioadă de 3 ani ulterior.

În dosarul Polaris, în februarie 2022, Radu Mazăre a primit o nouă condamnare, de această dată la 5 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și conflict de interese în formă continuată. A fost interzis, și de această dată, să dețină funcții publice sau să exercite autoritatea de stat, pentru o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

Radu Ștefan Mazăre a fost repatriat în România în mai 2019 din Madagascar, pentru a executa pedeapsa închisorii

Citeşte şi

Newsletter

Subscribe our newsletter for latest news around the world. Let's stay updated!

@2024 STIRI DE DODROGEA – Ziar Independent || E-mail: [email protected][email protected]

Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale. Puteți accepta sau gestiona preferințele dvs. făcând clic mai jos. Aceste alegeri nu vă vor afecta navigarea. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Prin click “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tehnologiilor de tip Cookie, VEZI SETARILE INDIVIDUALE” puteti schimba preferintele in mod individual. ACCEPT TOATE VEZI SETARILE INDIVIDUALE

Politica de confidențialitate și cookie-uri
-
00:00
00:00
Update Required Flash plugin
-
00:00
00:00