Pericolele de navigație din zona Mării Negre și utilizarea sistemelor fără pilot în desfășurarea operațiunilor de securitate maritimă, printre temele discutate. Statul Major al Forțelor Navale Române organizează, în perioada 20 – 21 noiembrie, conferința internațională anuală pe tema securității maritime la Marea Neagră. Evenimentul are loc la sediul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanța și propune un forum dedicat dezbaterilor în domeniul strategiilor care au implicații asupra structurilor responsabile de securitate la Marea Neagră și pe Dunăre. Dezbaterile vizează proiectarea unei strategii maritime pentru Marea Neagră adaptate la actualul context de securitate influențat de agresiunea Federației Ruse în Ucraina, precum și definirea rolului sistemelor fără pilot în conflictele moderne. Protecția infrastructurii critice, pericolele de navigație din zona Mării Negre, utilizarea sistemelor fără pilot în desfășurarea operațiunilor de securitate maritimă și identificarea de soluții optime de dotare cu echipamente moderne și de ultimă generație sunt principalele subiecte abordate în cele două zile ale conferinței. Pompiliu Comșa
63