Am tot văzut de câteva luni încoace agitație mare cu Alianța Politică “AER”, o alianță istorică a celor mai titrate partide “de verde” sau ecologiste din România, PER și Partidul Verde.
La PER, am văzut că Dănuț Pop, președinte de 15 ani al acestei formațiuni, a renunțat în favoarea lui Florin Secara, controversatul PMP-ist fiind ales la congres (nu fără scandal) pe data de 24 februarie 2024. De cealaltă parte la “Verzi”, copreședinți apar Marius Lazar și Lavinia Cosma, însă, am remarcat multe procese pe rolul instanțelor, 5 ca număr, în care peste tot apare un anume Silviu Dumitru, petent sau pârât.
Doar Nicolae Ceaușescu a fost mai longeviv în funcție decât acest individ. L-am cunoscut bine, ba chiar am și lucrat împreună. Am încercat și eu marea cu sarea, cum au mai făcut-o și alții gen Mugur Mihăescu, Remus Cernea sau Florin Călinescu.
La un moment dat mi s-a propus chiar să preiau la nivel național această formațiune, dar apropierea de Teodor Mărieș și mai ales faptul că bucătăria internă era condusă de un anume Silviu Dumitru, care stopa pentru propriile nevoi sumele de bani transferate de la verzii europeni, m-au făcut să renunț.
După mai multe cercetări am descoperit un lucru ieșit din comun… domnul cu pricina, este cel mai longeviv secretar general din istoria post-decembristă a României. Ne întrebăm cum a reușit această performanță având în vedere că PV se zbate între 0 și 1% de peste două decenii.
Foștii președinți ai acestei formațiuni politice, părăsind partidul pe ușa din dos Silviu ia peste 300.000 de lei pe an de la ROMATSA, pus să “taie frunze la câini” în instituția statului.
Pe surse, Silviu Dumitru apare în organigrama ROMATSA ca “controlor de zbor”, însă această funcție este doar scriptică, domnul cu pricina mutând hârtii de colo colo și trecând pe la serviciu doar când are el chef.
Am remarcat un alt lucru “românesc și de neînțeles” cum se face că principala ocupație la ROMATSA a domnului respectiv a fost steward și peste noapte ajunge “controlor de zbor” Vom reveni cu detalii interesante despre acest subiect.