Doar un imbecil notoriu poate generaliza la nesfârșit fără noimă. Cred că v-ați dat seama din sutele de editoriale citite că nu este cazul meu.
Presa e lupul de la stâna oilor electorală. Viețuiesc și în acest domeniu sute de colegi maimuțoi ingrați, fandosiți și țâfnoși. Majoritatea practică miștocăreala, moștenire de la Caragiale.
Degeaba se strigă în cetate rușine golanilor. Indivizii de acest tip nu trebuie zeflemesiți, că se înmulțesc naibii, ca râma secționată. Sunt și unii, puțini ce-i drept, care gândesc cu capul lor din dotare. Mai ales de când am primit un loc la coada mesei Uniunii Europene. Mereu m-am întrebat ce ne lipsește să fim în rând cu lumea. Până acum n-am descoperit o bujie de argument ca să-mi susțin mica mea teorie. Reject.
Nu poți însă înșira la nesfârșit doar idei contorsionate și să te referi la viitoare scame pe rever. Ipotezele pot fi situate la granița imposibilului. Plânge Miorița, conform vocii boborului. De aici o scârbă imensă și un fuck your. ONG-urile cu finanțare sorosista ne par simple forme de viață din inexistenta societate civilă românească.
Corupția s-a instituționalizat și s-a înfipt ca un burger în cabinetul premierului Câțu. O jumătate dintre magistrați sunt corupți, restul incompetenți. Nu aduceți contraargumente și să insistați până la greață. Asta e părerea mea, scurt și răspicat.
Primul scamator imobiliar al țării se uită cu jind la postul de secretar general al NATO de aceea se face luntre și punte ca să-l bage americanii în seamă. Fii omule cât de cât impecabil, vorba lui Răzvan Exarhu. Chiar dacă ești la butoanele țării tuturor proștilor.
Am intrat cu patimă și dor în lacrimă și smârcul țării mele, vorba lui Adrian Păunescu, prietenul care m-a învățat verticalitatea de român. Ceaușescu ne-a ajuns conducător, spre ghinionul și nenorocirea noastră, în 1965, la ora când nu aveam datorii externe.
În aprilie 1989 a plătit datoriile esterne. Pe ceilalți i-am ales cu propria mână, deci ar trebuie să fim furioși pe noi, nu pe alții. Nu mai blestemați acum lingăii pe bani, papagalii galbeni. A trecut timpul când Boc se ridica pe vârfuri să apară și el în poze cu Băsescu. Acum nu mai are cine și ce să-mi îndulcească amar bătrânețea. Dar ceva tot rămâne. Cutia de competență. Soluția se prefigurează zvelt și devine carnală, cât s-o pipăi pe de-a întregul.
Văd la orizont o Afrodită întrupată din marea de frustări, machiavelică lucrare. Nu mi-a mărturisit asta Rareș Bogdan, acest Șoșoacă penelist. Dar mai e până se vor organiza concursuri pentru posturile de miniștri. Până atunci continuă aberațiile de la Interne, cu civili peste un corp militarizat.
Polonezii au asimilat fonduri europene cum România nici în vis nu va asimila. Credința politicianului de azi ține deja de domeniul patologicului. Nu răutate, ci patologie netratată. Rămânem o țară de pacienți. Pentru mine e reconfortant să văd atâta prostie crasă într-un singur loc. Îmi dau seama că eu unul chiar mai am șanse să trec drept om deștept. Vecinii și prietenii îmi apar ca atomi fără noimă.
Prea mult rahat și se uită esența oligrofenilor care n-au reușit să iasă din grote, spre admirația și plăcerea celor care se scaldă în josnicie. Suflete râioase. După Țuțea suntem prima democrație mistică europeană. La loc comanda. Didina lui Caragiale ar fi rușinată că trebuie să discute în clipa asta cu vecina. Toate tâmpeniile sunt amplificate până la demență. Educația e pe perfuzie.
Nu-mi vine să cred câtă țățoșenie și cât miserupism este în preajmă. Anul trecut, în perioada carantinei, ura și veninul populației s-a spart în online ca o bubă purulentă, Elitele culturale au îndepărtat omul de cultură. Avem o nație needucată, iar în lipsa culturii se dezvoltă ura, frustarea și răutatea gratuită. Dezastrul moral în care ne aflăm e clar ca lumina zilei. În grupuri restrânse ne facem parada penajului.
Cea mai importantă trăsătură a politicienilor este bâlciul. Mahalagismul le este a doua natură. Puțini au stomac să citească tot. Nu lipsesc dobitocii siniștri, rămași pe principiul ia să vedem ce mai varsă gagiul. Mizeria academică voit elitistă confirmă că nimeni nu suflă în public, nu mai există atitudine, nu mai dă nimeni un share, e liniște ca-n muzeu.
Sigur nu așteptați gândurile mele la final de săptămână, dar acum e altfel, continuați lectura silvuple. Unii nu-și dau seama cum se acoperă de ridicol acoperind mizeriile altora. Mi se bate obrazul când sunt echidistant cu plăcuțele suedeze cât Casa Poporului. Silă maximă. Etica și morala sunt istorie.
Autorul acestor rânduri rămâne pentru mulți doar un imbecil naiv și idealist.
Vă rog să nu mă contraziceți. Sau măcar încercați. Cu plecăciune,
