Par veșnicul scârbit. Deși românii nu mai au nevoie de un CTP 1„0.0, eu, omologul său din presa de provincie continui să vă scriu, enervându-vă, să vă spun ce gândesc. Și asta de 2-3 ori pe zi. Câteodată și oamenii politici mai apelează la tastele mele și cea mai mare greșeală este că nu le cer ordine de plată avalizate, ca pe vremuri, de aceea după prestații obositoare în favoarea lor, uită cu lunile să mă plătească, pe principiul că dacă tot mă au aproape mă pot folosi pe gratis. Urăsc munca patriotică de tânăr, dar mai ales acum când mai am de patru băi și plec să mă întâlnesc cu tata, a cărui zi onomastică o serbez singur-singurel, doar în sinea mea. Pe geam văd cum unii ne anulează voturile pentru Călin Georgescu, de parcă am uitat să plătim hârtia igienică. Par mare combinator, hâtru, provocator și insidios, futadore de la patria. Și poate chiar așa sunt. Textele mele provoacă stihii pe ritm de bocet. Se simte în urină că urmăresc starea impostorilor pe județe să vedem nivelul de căpușare a țării. Un fel de paradis al interlopilor. România e pa-pa demult, de-a ajuns să abandoneze lupta, chipurile plin de demnitate, până și Marcelică Minte mică. Cine nu este de acord cu legile în cărucioare de handicapați de cum funcționează Protocoalele și cum o serie de executări silite a unor sume ce trec de 200.000 euro. pot ieși din hora încinsă în căminul cultural.Aici unde fetele încă mari sunt invitate la dans de ghiolbani în cizme și suferă din greu dar tac conspirativ când aceștia le calcă zdravăn pe bătături pentru că nu au habar de ritm. Ucraina este teren de luptă între rusofoni și rusofili, dar mă întreb ce căutăm noi, peticiții în cur, acolo, mai ales împinși de la spate de Plăvanul mitoman și licuricii pe care-i pupă-n cur. Bătălia electorală este un maidan, pleiadă de fandosiți ce așteaptă radioconferințe sau radiocircumferințe venite de la cazanele de fasole cu ciolan. Dar balonul s-a spart, jocul s-a terminat, țara a ajuns proprietate privată a unor derbedei, vorba lui Pleșu, unul dintre liderii lor. Democrația nu a existat niciodată, dar parcă ca acum zarurile nu au fost aruncate definitiv. Dați-vă cu reveneală, dacă vreți să mai salvați ceva în ultima clipă. Și nu v-o spun asta în numele lătrăilor din Piața Universității, grup compact de homoisexuali și lesbiene adunați sub fusta USR. Uitați-vă la câini cum se zgârâie cu pisicile pentru a-și apăra teritoriul. Au comportament de melțean supărat. Suntem o națiune tristă, degeaba invităm cocalarii la dezbateri prietenești. Puțini pot fi mari vedete de Auchan, De aceea civilizat, pe rând, o iau în freză.Nu e nevoie pentru asta să reactivăm dubla măsură. Ați auzit de ea din ciclul: prietenul meu nu trebuie supărat. Cel mult, criticat. România e populată cu lupi moraliști care urlă la lună. Toată lumea e cu fitilul aprins și cu creierele vidate. Mai ales când e vorba de politică, mult zgomot pentru nimic. Domină ideile crețe și nu vrem să muncim, doar să facem ture pe la casierii. Invidia e mai puternică decât respectul și civilizația. Ieși, prostule, să mă așez în locul tău. Ce amuzant e când borfetele au orgasm de neveste Își lucrează fesierul să scoată presiunea din stick. Sunt transpirate la piulițe și se înșurubează la cheia franceză. Centrul fofoloancei tradiționale de cuvinte. Uită că Trump a câștigat alegerile cu oameni cu situații adevărate. Răfuiala de mahala e doar la noi. Rolul meu e să te fac să fii mai avizat și mai deștept în privința felului în care vezi azi lumea. Pe cifrele statistice nu poți ascunde rahatul. Cu facturierul în mână Florian Coldea mă roagă să te înjur, să mă piș pe tine, dar eu n-o fac pentru că mai am nevoie ca măcar unul din voi să-mi dea like. Doar așa ne revedem.
Pompiliu Comșa