Poziția strategică a României, în contextul războiului din Ucraina, are și efecte benefice pentru țara noastră.
Județele Brăila și Galați vor deveni noul ”centru de interes” al Europei, asta pentru că în această zonă va fi amplasat hub-ul de reconstrucție pentru Ucraina, dar tot pentru Brăila și Galați se construiește un nou aeroport.
Investițiile pentru hub-ul regional destinat reconstrucției Ucrainei, investițiile în noul aeroport, dar și investițiile în porturile dunărene din Brăila și Galați vor avea efecte benefice în economia celor 2 județe. Hub-ul logistic va concentra toate ajutoarele venite din Europa pentru Ucraina, acestea urmând a fi depozitate în Galați și Brăila, iar apoi transferate către Ucraina.
Transformarea zonei Galați – Brăila într-un hub logistic pentru companiile străine va dinamiza investițiile străine în zona celor două orașe, dar și investițiile în judeţele din estul României, aflate la graniţa cu Republica Moldova şi Ucraina, zona Moldovei înregistrând unele decalaje de dezvoltare, comparativ cu alte regiuni ale României.
Un plus va aduce și noul aeroport Galați-Brăila care va avea o suprafaţă de 250 de hectare, la care se va adăuga o zonă rezervată pentru investiţii publice de aproximativ 115 hectare. Aeroportul se va construi pe un teren aflat între Braniştea, Slobozia Conachi şi Tudor Vladimirescu.