Este incredibil ce s-a petrecut cu CFR Marfă. 27.000 de vagoane, 907 locomotive. Prima tâmpenie colosală a fost un program în 1999 care a spart în șapte ceea ce era unica firmă de stat, CFR Astfel, deși sunt companii vestice care au și transport de călători și transport de marfă, în acest caz s-au spart companiile după un program cu finanțare externă, separând piețele. Anii 2000-2004 erau anii în care în calea ferată Necolaiciuc (la CFR Călători , nu la CFR Marfă) era omul care își cumpăra 4 apartamente la Miami din salariul lui de bugetar. DNA-ul i-a fost pe urme, habar nu am ce s-a întâmplat până la urmă, cred că era urmărit internațional. Apoi, în 2008 în CFR Marfă 6000 de vagoane de cale ferată bune au ajuns într-o combinație cu Grup Feroviar Român, care au început cooperarea cu bunurile statului. Grup Feroviar Roman e compania rechinului feroviar Gruia Stoica, un fost penal, azi albit de prescriptie si care a sapat cat a putut la temelia CFR Marfa. |
Țepuirea companiei, managementul tâmpit, licitațiile pe sprânceană, plecarea celor mai mari manageri la concurență (cu tot cu contacte) au condus la niște datorii în 2013 de 570 de milioane de euro care au fost șterse – ajutor de stat considerat ilegal ulterior Uniunea Europeană. Au mai fost apoi companii de stat care nu au contractat cu CFR Marfă, ci cu concurența.
Pompiliu Comșa