Dan Vîlceanu, fost ministru al Finanțelor în guvernul Cîțu, a declarat într-un documentar Recorder că una dintre negocierile cu PSD pentru formarea unui guvern de coaliție cu PNL a avut loc în 2021 la vila K2 a SRI, în prezența șefului de atunci al Serviciului Român de Informații, Eduard Hellvig. Discuțiile au avut loc între Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu, Florin Cîțu, Dan Vîlceanu și Hellvig, a spus el. Contactat de G4Media, Dan Vîlceanu a spus că Hellvig ”a jucat rol de moderator” și că întâlnirea de la sediul SRI a avut loc ”la inițiativa președintelui Iohannis”. Hellvig a demisionat în iulie 2023 de la șefia SRI. K2 este o vilă de protocol a SRI amplasată în cartierul Primăverii din București.
Pompiliu Comșa