Ne vom putea pensiona cu 5 ani mai devreme

Noua lege a pensiilor va intra în vigoare la data de 1 septembrie a acestui an. Pe baza unor prevederi ale noii legi românii vor putea ieși la pensie cu 5 ani mai devreme. Ministrul Muncii a explicat care sunt condițiile ce trebuie să le îndeplinești pentru a beneficia de această pensionare anticipată.

 Mai exact, bărbații vor putea să se pensioneze cu 5 ani mai devreme decât vârsta standard de 65 de ani dacă au contribuit la sistemul de pensii timp de 40 de ani. 

În cazul femeilor care doresc să se retragă din activitate mai devreme cu 5 ani decât vârsta standard de 62, ele trebuie să fi contribuit timp de 37 de ani la sistemul de pensii. Și românii care au un stagiu de cotizare mai mic la sistemul de pensii, de 35 de ani, pot opta pentru pensionarea anticipată, dar vor primi o pensie mai mică. 

Totodată, cei care se retrag din activitate mai devreme vor încasa pensia din pilonul doi tot la împlinirea vârstei de 65 de ani. Ministrul Muncii a explicat că potrivit noii legi, în cazul pensionării anticipate penalizarea scade la 24%, față de 30% cât era potrivit vechii legi.

Articole asemănatoare

Admiterea in 2024, e cu buletinul ca la Provident, si un plic…

LIVE România vs Olanda 0-3

Radio Dobrogea, amendat de CNA pentru răspunsul arhiepiscopului Teodosie către o femeie abuzată

Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale. Puteți accepta sau gestiona preferințele dvs. făcând clic mai jos. Aceste alegeri nu vă vor afecta navigarea. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Prin click “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tehnologiilor de tip Cookie, VEZI SETARILE INDIVIDUALE” puteti schimba preferintele in mod individual. VEZI SETARILE INDIVIDUALE