Sever Mureșan, cunoscutul și controversatul om de afaceri, a murit într-un spital din Franța. El a fost transferat de curând, din România, într-o unitate medicală din Dijon. În vârstă de 75 de ani, omul de afaceri era într-o stare de sănătate foarte gravă după un AVC. În aceste condiții, cadrele medicale din clinica din Dijon nu au reușit să-l mai salveze. Omul de afaceri a murit în Franța, însă trupul neînsuflețit va fi adus în țară pentru funeralii. Sever Mureșan va fi înmormântat la Câmpia Turzii, localitatea sa de naștere. Fost jucător de tenis în perioada comunistă, în martie 1991 Sever Mureșan a cofondat Banca Dacia Felix, care a fost a doua bancă privată din România. Ulterior, banca a dat faliment din cauza mai multor credite neperformante, generând un scandal financiar în epocă. Fostul afacerist a fost internat în luna iulie, la Spitalul Militar din București, în stare gravă. El a ajuns la Secția de Terapie Intensivă, după ce a suferit un AVC. Starea de sănătate a lui Sever Mureșan nu s-a mai îmbunătățit ci, dimpotrivă s-a degradat progresiv. În aceste condiții, familia a luat decizis să-l transfere în Franța. Moartea l-a găsit acolo.
Intreaga afacere Dacia Felix putea ingrozitor astfel incat a trebuit lichidat Muresan. Prin 2004 justitia din Dijon a solicitat extradarea in Franta a lui Muresan dar a fost refuzata. In 2024 Muresan a ajuns la …..Djon intr-un spital.
Pompiliu Comșa