Prima pagină » Actualitati » Actualitate » LIVE România vs Olanda 0-3

LIVE România vs Olanda 0-3

0 comentariu

Echipa națională a României joacă astăzi, de la ora 19.00, împotriva Olandei în optimile Euro 2024. Cotați cu șansa a doua, inclusiv de selecționerul Edi Iordănescu, „tricolorii” au ocazia unei reușite istorice care îi va duce în „sferturi”, unde vor întâlni Austria sau Turcia, dacă trec de batavi.

România a fost învinsă clar cu 0-3 de Olanda la Munchen în optimile de finală ale Euro 2024. A fost un meci fără istoric, în care Olanda a controlat aproape tot meciul și nu a lăsat nici o șansă reală României de a înscrie.

Min 90+3: Cinica și valoroasa Olandă a pedepsit exemplar o echipă care a încercat să-și depășească condiția de outsider. Final de meci

Min 90+2: Corner România, contraatac Olanda, gol Malen!

Min 90+2: Zecile de mii de români de pe stadion fac și ei o reverență în fața tricolorilor și strigă la unison România, România!

Min 90: Mai sunt patru minute de prelungire. România încearcă să atace și să încheie acest turneu într-o notă pozitivă

Min 89: Încă un raid al lui Veerman pe lângă Rațiu, băiatul cu părul albastru care și-a terminat benzina, deși acest lucru părea imposibil

Min 88: A ieșit căpitanul Nicolae Stanciu, a intrat Darius Olaru. Stanciu a primit aplauzele meritate pentru spiritul de sacrificiu arătat în acest turneu, pentru travaliul imens, pentru spiritul de lider

Min 84: Meciul pare terminat, România nu arată ca și cum ar putea să revină în joc. E o echipă care și-a arătat limitele, dar a învățt cu siguranță multe de la acest turneu final. A căpătat experiență, a început să înțeleagă ritmul unui turneu contra elitei fotbalului. Și, peste toate, a reînvățat să muncească din greu

Min 82: Gol Olanda după o fază absolut stupidă. Drăgușin a evitat să trimită simplu în corner o minge bâlbâită de Gakpo, balonul a ajuns cumva la Malen care a îndeplinit o simplă formalitate și a împins mingea în gol. Mingea s-a plimbat nestingherită prin fața câtorva fundași români, anesteziați de lipsa de logică a fazei

Min 81: Ce eroare de arbitraj: arbitrul neamț a oprit pentru presupus fault un contraatac al lui Mihăilă ce se anunța extrem de periculos. Iar Stanciu a luat galben pentru proteste

Min 80: Contraatac rapid al Olandei cu 3 contra 2, noroc că Gakpo a tras prost în barajul lui Burcă și e doar un corner

Min 79: O respingere ghinionistă pentru România era să se transforme într-un gol stupid, dar în cele din urmă mingea care l-a lovit pe Simons s-a dus în aut de poartă

Min 78: Dumfries primește cartonaș galben pentru tragere de timp. Și e devreme. Asta arată că Olanda nu se simte confortabil în fața unei echipe care, sigur, nu pare foarte talentată, dar cu siguranță e arțăgoasă și enervantă

Min 76: Remarcabil cum se apără România în ultimele 5 minute: în fața unor guri de foc în mod evident superioare, defensiva s-a unit și a respins tot ce putea respinge. Și încep să apară acele lansări pe contraatac care nu sunt deloc confortabile pentru nici o echipă

Min 73: Ocazie mare pentru Olanda, Veerman a tras pe lângă poartă din 7 metri lateral stânga. De data asta Niță a închis bine poarta

Min 72 Iordănescu face o triplă schimbare. Iese Hagi intră Alibec. Ies Drăguș și Marius Marin. Intră Cicâldău și Mihăilă.

Min 71: Burcă s-a trezit cu mingea la picior în careul olandez, dar s-a încurcat pur și simplu în ea. Nimic nu le-a ieșit tricolorilor

Min 70: La olandezi intră Veerman și Van de Ven în locul lui Schouten și Nathan Aké

Min 68: Șut Depay de la 20 de metri pe sub zid, execuție de mare jucător, dar mingea trece razant pe lângă poarta lui Niță

Min 67: Marius Marin e forțat să îl faulteze pe Simons într-o poziție grea și ia galben. Lovitură liberă extrem de periculoasă pentru Olanda

Min 65: Chiar dacă golul Olandei a fost anulat, senzația de diferență de calibru e foarte puternică

Min 63: Gol Olanda, anulat pentru offside. Gakpo a reluat dintr-o poziție suspectă de offside, arbitrul a verificat faza cu VAR și a anulat golul

Min 61: Două cornere legate de România, un mic miracol. Dar pericolul real nu există la poarta Olandei

Min 60: Meciul devine dureros de privit

Min 59: O noua ocazie pentru Olanda, prinde Niță

Min 58: Bară Olanda! Van Dijk a trimis puternic cu capul după un corner, defensiva României s-a uitat la căpitanul olandez cum a decolat, doar bara l-a oprit

Min 58: Reîncep să curgă ocaziile Olandei, parcă e un coșmar acest meci. Malen a intrat decis în stânga și a centrat, Burcă a respins

Min 57: Un nou raid al lui Reijnders pe axul central, inadmisibil de liber, dar șutul e slab, pe lângă poartă

Min 56: Hagi l-a tras evident de mână pe Malen ca ultimă soluție, dar arbitrul a decis că nu e penalty. Noroc chior

Min 55: La olandezi a ieșit Steven Bergwijn și a intrat Donyell Malen

min. 53: Ocazie incredibilă pentru Olanda. Mingea a ajunge la Depay, aflat la 6 metri, după o deviere a lui Drăguș, dar șutul atacantului olandez e blocat de Rațiu. Mingea s-a îndreptat totuși spre poarta României, dar Racovițan a respins din 2 metri. Fără intervenția lui ar fi fost gol
min. 50: Racovițan a respins excelent șutul lui Reijnders, de la marginea careului. Olandezul a plecat cu mingea de la marginea terenului, fără să fie blocat de vreun „tricolor”

Min 50: Așa a ajuns Reijnders să tragă de la 18 metri după o cursă ca prin brânză, noroc cu Drăgușin că a respins cu corpul după un efort – încă unul – splendid

Min 50: Am senzația în acest debut de repriză secundă că urmăresc un episod clasic din Tom și Jerry: Olanda întinde României toate capcanele posibile și îi atrage pe tricolori într-un presing ridicat și inutil, ca apoi să declanșeze acțiuni ultra-rapide și periculoase

Min 48: Mă uit la acest Nathan Ake, fundașul stânga al Olandei, asupra căruia Denis Man încearcă un presing. Pare de neclintit, nu mi-e clar din ce material e făcut

Min 46: România se aruncă în atac și începe iar cu presingul avansat.

Min 46: A început repriza secundă, nici o schimbare în echipa României

PAUZĂ: România – Olanda 0-1, și scorul e prea strâns față de cum a arătat meciul. Echipa lui Iordănescu a început în forță și a dominat primele 12-13 minute, după care ceva s-a schimbat radical și Olanda a pus stăpânire totală, fără rest pe ritmul meciului. Au rezultat ocazii în cascadă și golul a venit logic în minutul 20, după ce o combinație Simons – Gakpo a scurtcircuitat defensiva. Niță are partea lui de vină la gol, dar el părea oricum inevitabil. Senzația de sufocare a crescut în intensitate după o jumătate de oră de joc și doar intervențiile la sacrificiu ale fundașilor au împiedicat un scor fluviu.

Două senzații pregnante după prima repriză:

  • atacanții Drăguș, Man și Hagi nu au ajutat defensiva la fel de eficient ca în meciurile trecute
  • sistemul de joc al Olandei funcționează atât de bine încât pare imbatabil. E o școală de fotbal total, fără fisuri, fără erori, fără emoții

Min 45+3: Nimic nu a ieșit din corner și nici din faza care i-a urmat. Uf, bine că s-a încheiat repriza, Olanda i-a sufocat pe tricolori

Min 45+3: Olanda revine în atac cu controlul lor obsesiv, România încearcă un contraatac și obține un corner

Min 45+1: În sfârșit România a legat 3 pase, Drăguș a prins un șut pe poartă, dar anemic. Păcat că atacantul a fost egoist și nu i-a pasat lui Burcă, rămas singur în bandă

Min 44: Ce exemplu ma bun decât ocazia lui Simons, care a profitat de o eroare copilărească a lui Racovițan. Noroc că Simons a făcut exces de driblinguri, a încercat să se dribleze și pe el însuși și a reușit doar un șut leșinat

Min 43: Sunt minute bune de când România nu a mai contat deloc în atac. Meciul arată dureros în acest moment. România e groggy

Min 42: Românii din tribune cântă din nou imnul în mijlocul meciului – forma lor de a-și susține fără rezerve favoriții. Jos pălăria!

Min 41: E pur si simplu încântător modul în care joacă Olanda: zeci de pase rapide, un-doi-uri rafinate, o știință a jocului deprinsă în generații. Așa arată un sistem funcțional

Min 40: Olandezii se simt stăpâni pe joc (și sunt) și au început să apeleze la artificii tehnice: Simons a încercat o rabona (minge centrată prin spatele piciorului de sprijin), a scos doar un corner

Min 39: A intrat Racovițan în locul accidentatului Mogoș

Min 38: Senzația de până acum e că atacanții români nu mai ajută defensiva așa cum au făcut-o în primele trei meciuri. Fără aportul lui Hagi, Man și Drăguș în apărare, România e condamnată fără drept de apel

Min 36: Imaginile TV arată o intrare criminală a lui Dumfries asupra lui Mogoș, un umăr pus în pieptul românului în plin fuleu, genul de atac care se poate încheia la spital. Asta nu va rămâne fără urmări, presimt că Dumfries va fi ținta unor intrări la fel de dure

Min 35: România se chinuie fără Mogoș fară teren, a rămas în doar trei fundași și se clatină

Min 32: Mogoș a fost tamponat puternic de Dumfries și trebuie înlocuit. Probabil că intră Deian Sorescu în locul său, un alt fundaș stânga improvizat

Min 31: Drăgușin a scos încă o minge pe care scria Gol: a respins – numai el știe cum – o centrare a lui Dumfries care fusese lăsat nepermis de singur de Mogoș, fundașul nostru stânga

Min 30: Drăgușin domină careul propriu și a respins de unul singur cam 90% din cornerele Olandei. O Olandă căreia pare imposibil să îi iei mingea, are o circulație perfectă a balonului

Min 29: Plouă cu cornere și lovituri libere ale Olandei, România e în corzi. Batavii fac ce vor, e nevoie de o schimbare rapidă, altfel scorul va lua proporții

Min 27: Pfuai ce intrare a lui Drăgușin, un tackling decis în propriul careu în fața lui Depay. Genul de fază care energizează și echipa, și spectatorii

Min 26: Încă o ocazie uriașă a Olandei: centrare Depay din corner, De Vrij reia prea ușor cu capul, noroc că mingea iese în aut de poartă

Min 25: Olanda plimbă mingea perfect pe semicerc, ca la handbal, urcă și fundașii, iar o nouă ocazie vine logic și implacabil: șut Schouten, respins cu spinarea în corner de Drăgușin

Min 24: Încă o ocazie mare a lui Denis Man după o pasă deșteaptă a lui Nicolae Stanciu, dar un fundaș olandez a respins în ultimul moment. Ah, ce păcat de această fază lucrată în mare viteză în careul olandez

Min 22: Golul Olandei a fost urmarea logică a controlului total preluat de batavi asupra jocului de prin minutul 14-15. După un început neașteptat de bun al României, Olanda și-a reglat liniile din mers, a învățat rapid cun funcționează mecanismul galben și a dictat ritmul

Min 20: România a ripostat rapid cu un șut al lui Ianis Hagi de la 18 metri, dar mingea – fără mare putere – a trecut pe lângă

Min 19: Gol Olanda! Șut imparabil Gakpo la colțul scurt după un dribling rapid în fața lui Andrei Rațiu. A fost un gol de portar, Niță nu și-a apărat bine colțul, iar jucătorul lui Liverpool nu a iertat

Min 17: Două cornere consecutive pentru Olanda, fără mare periculozitate, dar arată tendința de pe teren: oamenii lui Koeman cresc presiunea pas cu pas (scuzați expresia, n-am găsit alta)

Min 16: Olanda începe să pună stăpânire pe joc după ce a citit jocul tricolorilor. Valoarea batavilor e net superioară și era de așteptat ca Simons & Depay să preia inițiativa. Nici o surpriză

Min 14: Ocazie mare a lui Denis Man, șut de la 18 metri ce a trecut la câțiva centimetri peste poarta lui Verbruggen după ce a driblat trei adversari. Ce jucător minunat acest Man, mișcări de felină și înțepătură letală de scorpion

Min 13: România temporizează acum și încearcă construcția din propria jumătate. Pare că am trecut cu bine peste începutul de care ne temeam cu toți

Min 11: Pasă splendidă a lui Simons pentru Depay, lăsat singur cu Niță, dar a fost offside. Niță respinsese oricum, dar să notăm pasa luminoasă a lui Simons, un mare pericol în defensiva batavă

Min 10: O minge bâlbâită de olandezi în propriu careu, pericol pentru portarul Verbruggen care e obligat să degajeze. Ambele echipe sunt mai degrabă confuze, un fotbal încâlcit și plin de erori tehnice, dar România pare ceva mai decisă. E singura diferență până acum între România și Olanda

Min 9: Tribunele au luat foc pentru că România domină acest început de meci. Ce surpriză din partea naționalei! România are posesie superioară Olandei, cine s-ar fi așteptat?

Min 8: Ianis Hagi – o pătrundere superbă în dribling printre patru adversari, dar pasa către Drăguș a fost respinsă în aut de căitanul Van Dijk. Ce șerpuire de efect a lui Hagi, ușor de recunoscut pe teren cu scufia lui albă de tifon

Min 6: Șut Simons de la 25 de metri lateral stânga, Niță a prins cu siguranță. Primul șut al meciului

Min 4: Ianis Hagi sângerează abundent sub ochii tatălui său, aflat în tribună, dar se pregătește să revină în teren cu un bandaj. Durere de tată, curaj de fiu – toate într-un singur cadru TV

Min 3: Românii au presat excelent defensiva olandeză, Rațiu a recuperat mingea în dreapta, a centrat spre Ianis Hagi, oprit însă de Dumfries care l-a și lovit și i-a spart capul

Min 1: A început meciul! Primul atac aparține Olandei, iar Depay își arată forța fizică dărâmându-l pe Marius Marius cu o simplă lovitură de umăr

Ora 18.57: S-au intonat imnurile. ”Deșteaptă-te, române!” s-a auzit din zeci de mii de piepturi îmbrăcate în galben

18:56


ProTV transmite imagini memorabile cu jucătorii noștri, pe tunel, ascultând emoționați vuietul tribunelor ”România! România”


ProTV transmite imagini memorabile cu jucătorii noștri, pe tunel, ascultând emoționați vuietul tribunelor ”România! România”

18:55

18:55

Tribunele sunt dominat cromatic și fonic de suporterii României. Este un moment unic. E pentru prima oară când suntem mai mulți decât olandezii la un meci pe teren neutru, Olanda având nu doar una dintre marile echipe, ci și una dintre galeriile de uriașă tradiție ale fotbalului mondial.

18:50

În studioul ProTV, Marica, Raț și Răducioiu au fost toți de acord că Olanda are prima șansă. ”România se va apăra, e logic. Important e să rezistăm și să păstrăm ordinea”, a spus Florin Răducioiu.

Ora 18.43: Olanda va juca azi în tricoul de rezervă albastru, iar România în galbenul tradițional.

18.40

Tricolorii au ieșit la încălzire. “Zidul galben” de la Munchen aclamă.

Ora 18.40: Pe stadion a fost difuzat un mesaj de încurajare al lui Gică Hagi pentru tricolori, un cadou frumos de la UEFA

Ora 18.30: Zidul Galben s-a instalat pe stadion, peste 20.000 de suporteri români în tribunele arenei din Munchen. O mare surpriză pentru tricolori acest sprijin masiv din tribune pe durata întregii competiții

Citeşte şi

Newsletter

Subscribe our newsletter for latest news around the world. Let's stay updated!

@2024 STIRI DE DODROGEA – Ziar Independent || E-mail: [email protected][email protected]

Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale. Puteți accepta sau gestiona preferințele dvs. făcând clic mai jos. Aceste alegeri nu vă vor afecta navigarea. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Prin click “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tehnologiilor de tip Cookie, VEZI SETARILE INDIVIDUALE” puteti schimba preferintele in mod individual. ACCEPT TOATE VEZI SETARILE INDIVIDUALE

Politica de confidențialitate și cookie-uri
-
00:00
00:00
Update Required Flash plugin
-
00:00
00:00