Prima pagină » Actualitati » Actualitate » Kogălniceanu devine cea mai mare bază NATO din Europa

Kogălniceanu devine cea mai mare bază NATO din Europa

0 comentariu

România ar putea avea, în 2040, cea mai mare bază militară care găzduieşte americani, din toată Europa. La Mihail Kogălniceanu au fost demarate lucrările de extindere a complexului militar care se va întinde pe câteva mii de hectare. Acolo vor putea locui mii de militari americani alături de familiile lor.

Statul român va investi în acest proiect aproape 2,5 miliarde de euro. Uriașul complex militar rezultat din extinderea bazei Mihail Kogălniceanu va avea o suprafață de 2.800 de hectare și va cuprinde facilități inexistente până acum acolo. Proiectul vizează consolidarea infrastructurii aeriene, inclusiv noi piste de decolare-aterizare, un nou turn de control, sistem de balizaj și radionavigaţie, simulator de zbor, dar și hangare.

În plus vor exista clădiri administrative și sociale, școli și grădinițe, magazine, restaurante, cinematograf și chiar un spital. În orășel vor locui 10 mii de militari NATO, alături de familii și personalul auxiliar al bazei.

Comandor NICOLAE CREŢU – comandant, Baza 57 Mihail Kogălniceanu: Vorbim de o nouă pistă, conexiuni între piste, bretele de rulaj pentru avioane, sisteme de protecție antiaeriană. Lucrările au debutat deja în partea de sud a zonei de șantier cu realizarea drumurilor de acces și a rețelei electrice.

Baza va fi complet operațională în 2040. Potrivit unor surse, la finalul acestei perioade, complexul de la Kogălniceanu va deveni cea mai mare bază militară NATO din Europa.

Forțele americane folosesc baza de la Mihail Kogălniceanu începând cu anul 1999, iar în momentul de față, aici sunt staționate elemente ale diviziei aeropurtate 101 a Statelor Unite, dar și aparatele de vânătoare aliate care ajută la misiunile de Poliție Aeriană.

Citeşte şi

Newsletter

Subscribe our newsletter for latest news around the world. Let's stay updated!

@2024 STIRI DE DODROGEA – Ziar Independent || E-mail: [email protected][email protected]

Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale. Puteți accepta sau gestiona preferințele dvs. făcând clic mai jos. Aceste alegeri nu vă vor afecta navigarea. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Prin click “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tehnologiilor de tip Cookie, VEZI SETARILE INDIVIDUALE” puteti schimba preferintele in mod individual. ACCEPT TOATE VEZI SETARILE INDIVIDUALE

Politica de confidențialitate și cookie-uri
-
00:00
00:00
Update Required Flash plugin
-
00:00
00:00