Să înțeleg că majoritatea ziariștilor le este frică de poliție! Atunci ne merităm soarta și acceptăm toate abuzurile!

Ne scriu constantenii la redactie

Pe scurt, în 2022, am fost amendat și mi s-a suspendat permisul la pasajul cu calea ferată din zona Cora Brătianu, compusă din trei fire, din care unul este nefuncțional din 2008, conform răspunsului primit de la CFR Călători Constanța. Chiar dacă sistemul de semnalizare funcționează și polițiștii sunt conștienți de această situație, profitând de ea în loc să găsească o soluție.

A urmat un proces care a durat aproape doi ani, am pierdut la Tribunal și, dacă a fost, și la Apel. A rămas în vigoare acel proces verbal, adică o amendă de 3400 de lei (plătită) și o suspendare de 150 de zile, care au expirat pe data de 26 martie.

La ghișeu, când am depus permisul, agentul a constatat că PV-ul este greșit și că trebuie să stau suspendat 180 de zile (deși nu mi s-a comunicat acest lucru în timpul procesului, evident în defavoarea mea). Am depus un memoriu la IPJ în data de 22 noiembrie 2023 și urma să primesc răspunsul în 15 zile. Acest lucru nu s-a întâmplat, am primit acel răspuns când am mers să ridic permisul. Cei de la IPJ au menționat că mi-au trimis un email pe 14 decembrie, deși eu nu am primit nimic. Am insistat marți să-mi trimită emailul.

Întrebarea este cum se poate modifica un PV pentru care a fost dată o sentință, să fie modificat la ghișeu. Am avut o audiență și cu șeful poliției marți, și a susținut același lucru, că sistemul informatic nu-i permite.

Să înțeleg că majoritatea ziariștilor le este frică de poliție! Atunci ne merităm soarta și acceptăm toate abuzurile!

Articole asemănatoare

Admiterea in 2024, e cu buletinul ca la Provident, si un plic…

LIVE România vs Olanda 0-3

Radio Dobrogea, amendat de CNA pentru răspunsul arhiepiscopului Teodosie către o femeie abuzată

Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale. Puteți accepta sau gestiona preferințele dvs. făcând clic mai jos. Aceste alegeri nu vă vor afecta navigarea. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Prin click “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tehnologiilor de tip Cookie, VEZI SETARILE INDIVIDUALE” puteti schimba preferintele in mod individual. VEZI SETARILE INDIVIDUALE