Cum europarlamentarul Victor Negrescu va asigura comunicarea PSD în urma demisiei lui Marcel Ciolacu, se încălzește de zor pentru a fi președinte interimar al principalului partid de guvernământ primarul nostrum. IONUȚ PUCHEANU! * Nicolae Ciucă a demisionat de la şefia PNL, luni, 25 noiembrie 2024, iar ca liderul interimar al partidului a fost validat Ilie Bolojan. De asem enea, liberalii au schimbat şi conducerea executivă a partidului. Noii lideri ai partidului sunt: Preşedinte- Ilie Bolojan, prim-Prim-vicepreşedinţi – Emil Boc, Ciprian Ciucu, Dan Motreanu şi Valeriu Iftime, iar secretar general al partidului este Adrian Veştea. * Se cere cu insistență demisia lui George Simion de la șefia AUR vârf de lance fiind tocmai filiala gălățeană filorusă * Mircea Geoană se retrage din politică, dar nimeni nu știe dacă va și returna banii generoșilor săi sponsori.
Primul tur al alegerilor prezidențiale, care a avut loc duminică, a adus surprize inimaginabile cu câteva zile înainte. Călin Georgescu, unul dintre candidații la prezidențiale cotați în sondaje cu cel mult 5% din voturi, a obținut cel mai mare număr de voturi, atât în țară, cât și în diaspora.
Luni, la 7 dimineața, cu 99,65% din voturi numărate, avea aproape 2,5 mlioane de voturi 2,423,971, în timp ce Marcel Ciolacu, favoritul sondajelor, care părea că va câștiga turul doi detașat, este doar la câteva mii de voturi distanță de Elena Lasconi. Cert este că indiferent cine va ocupa în final locul al doilea o va face la câteva mii de voturi diferență față de al treilea clasat. Iar perspectiva de nu a accede în finală sau intrarea pe poziția a doua este o lovitură dură pe care a luat-o în plin PSD.
La acest moment, clasamentul arată așa: Călin Georgescu – 22,91%, Marcel Ciolacu – 19,19%, Elena Lasconi – 19,14%, George Simion – 13,87, Nicolae Ciucă – 8,8%, Mircea Geoană – 6,32%.
Dar, să ne întoarcem la Călin Georgescu. Probabil că se vorbi și analiza luni de acum încolo, pentru a înțelege cine și de ce a fost votat, dar și cum de a stat „sub radar” producând o astfel de lovitură în ziua alegerilor.
Pe lângă recordul de voturi, harta cu votul pe județe arată că sunt cel mult patru județe în care nu se află pe prima sau a doua poziție în opțiunile de vot, având practic o distribuție a susținerii în toată țara. De asemenea, a primit aproape jumătate din voturile din diaspora.
În prima declarație de după anunțarea rezultatelor exit-poll, Călin Georgescu a avut un discurs patriotic și religios. A spus că votul este un semn clar că „românii s-au săturat să nu fie ascultați, că poporul român a strigat pace și a ales să nu mai stea în genunchi, să nu mai fie umilit”.
Evident năuciți, ceilalți candidați la prezidențiale au avut declarații mai degrabă confuze. Lasconi, dată de exit-poll-uri pe locul al doilea, a cerut susținătorilor să se bucure „abia mâine”, iar Marcel Ciolacu a spus că „a fost un vot pentru lucruri care contează”. Simion a zis că AUR este cea mai mare amenințare pentru acest sistem, Geoană că este un mesaj de furie împotriva sistemului actual de partide și cine nu-l înțelege se joacă cu focul. Nicolae Ciucă, contestat puternic de liberali, a declarat neutru că „pe scena politică este loc pentru toată lumea”. Se pare că nu și pentru el.
Pe scurt, Călin Georgescu este un fost membru AUR, care s-a făcut remarcat prin discursurile pline de patriotism, duse la extrem uneori. De asemenea, în fiecare discurs public pe care l-a avut, a evidențiat biserica și familia. A fost implicat și în destule controverse, fiind suspectat că este pro-rus, iar în aparițiile publice a fost un susținător al legionarilor. Mai multe detalii despre cine este și cum a fost propulsat de TikTok.
Cristian Tudor Popescu spune că Georgescu „este mai periculos decât Simion”
Despre efectele pentru România ale ascensiunii lui Călin Georgescu a vorbit pentru spotmedia.ro istoricul austriac Oliver Jens Schmitt. Într-o reacție la cald, el spune că „Georgescu pur și simplu a fost subestimat” și este „un indicator al măsurii în care propaganda legionară a pătruns încet în mainstream-ul din România”. Iar „un președinte pro-rus al celei de-a șasea țări ca mărime din UE, cel mai important stat NATO de la Marea Neagră ar reprezenta un triumf extraordinar pentru Putin, dar pentru România ar anula multe, dacă nu chiar toate, din progresele înregistrate în ultimii 35 de ani”.
Am sa adaug aici faptul ca legionari (avand ca simbol crucea celtica) nu au fost prin definitie PROrusi ci ANTIbolsevici,, anticomunisti, pro-nemti si avertizau despre pericolul care vine de la rasarit . Soarele a fost simbolul comunistilor pe buletinele de vot.
Și presa internaţională scrie despre şocul alegerilor prezidenţiale din România. Cele mai mari agenţii şi publicaţii descriu rezultatele de la turul I ca fiind un cutremur politic şi o undă de şoc. (R-PRESS)