Prima pagină » Actualitati » Actualitate » Fost șef al Penitenciarului Galați, demis pentru avansuri sexuale

Fost șef al Penitenciarului Galați, demis pentru avansuri sexuale

0 comentariu

Comisarul-șef Ion Feodorof, fost director al Penitenciarului Galați în urmă cu mai bine de un deceniu, a fost destituit din funcția de comandant al Penitenciarului Tulcea, după ce o subordonată l-a acuzat de presiuni și avansuri sexuale, depunând o serie de înregistrări pe care le-a făcut pe ascuns. Ministrul Justiției a dat ordinul de destituire din funcție înainte ca procurorii să finalizeze ancheta.

Un nou scandal sexual aruncă în aer mitul potrivit căruia avansările sau mutările de persoanal în sistemul public se fac pe criterii strict morale și/sau profesionale. O angajată a Penitenciarului Tulcea și-a reclamat penal șeful, în persoana directorului unității, susținând că acesta i-ar fi cerut favoruri sexuale în repetate rânduri, după ce ea a solicitat si-i fie acordat transferul la Penitenciarul Craiova.

Sesizarea, ajunsă pe masa procurorilor, nu ar fi rămas fără ecou în plan administrativ pentru cel acuzat, comisarul-șef Ion Feodorof, care din 2012 s-a aflat neîntrerupt la conducerea unității de detenție de peste Dunăre. Drept urmare, până la finalizarea anchetei la Parchet, ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a semnat zilele trecute ordinul de destituire din funcție a lui Feodorof, care a fost mutat disciplinar pe o funcție inferioară la Penitenciarul Miercurea-Ciuc. La rândul său, subalterna care l-a reclamat a fost mutată, dar nu la Craiova, ci la Penitenciarul Rahova.

Potrivit unor informații făcute publice de presa centrală, Feodorof nu și-ar fi luat în primire noile atribuții, ci s-ar afla momentan în concediu, probabil pentru a-și pregăti procesul pe care l-a intentat Administrației Naționale a Penitenciarelor, prin care a contestat decizia, sau poate chiar pensionarea. Ceea ce nu ar fi deloc exclus, în condițiile în care pe 24 noiembrie a împlinit 55 de ani.

Fost marinar, Feodorov activează în sistemul penitenciar din 1993. A absolvit Academia de Poliție și are la activ patru mandate de director. Primul, la Tulcea, a fost urmat de două interimate, la Penitenciarul Galați și la Mărgineni, după care, în 2012, a revenit în orașul natal.

Pompiliu Comșa

Citeşte şi

Newsletter

Subscribe our newsletter for latest news around the world. Let's stay updated!

@2024 STIRI DE DODROGEA – Ziar Independent || E-mail: [email protected][email protected]

Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale. Puteți accepta sau gestiona preferințele dvs. făcând clic mai jos. Aceste alegeri nu vă vor afecta navigarea. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Prin click “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tehnologiilor de tip Cookie, VEZI SETARILE INDIVIDUALE” puteti schimba preferintele in mod individual. ACCEPT TOATE VEZI SETARILE INDIVIDUALE

Politica de confidențialitate și cookie-uri
-
00:00
00:00
Update Required Flash plugin
-
00:00
00:00